Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat că școlile nu
vor mai fi închise dacă se ajunge la 6 cazuri la mia de locuitori.
Școlile nu vor mai depinde de rata de infectare din localitate, pragul de 6
cazuri la mie de la care școlile treceau în online fiind eliminat, conform unui
anunț făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Grupul de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea
bolilor înalt contagioase pe teritoriul României a adoptat în unanimitate
decuplarea scenariilor de funcţionare a şcolilor de rata de infectare din
localitate şi adoptarea deciziilor de suspendare a prezenţei fizice în funcţie
de cazurile confirmate la nivel de clasa/şcoala, în paralel cu intensificarea
măsurilor de control din partea autorităţilor competente, în vederea
respectării regulilor de protecţie sanitară în şcoli, a declarat miercuri
ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Potrivit ministrului, grupul a adoptat şi măsuri
suplimentare având ca obiectiv amplificarea testării în şcoli, prin formularea
unei solicitări către Agenţia Naţională a Medicamentului cu privire la
aprobarea utilizării testelor non-invazive pe bază de salivă, cu rol de
screening.
Cum vor funcționa școlile în localitățile cu peste 6 cazuri
la mia de locuitori
„Referitor la scenariile de funcţionare a şcolilor, astăzi,
29.09.2021, Grupul de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor
înalt contagioase pe teritoriul României a adoptat în unanimitate (exclusiv
membri cu drept de vot, având competenţe medicale/epidemiologice):
– decuplarea scenariilor de funcţionare a şcolilor de rata
de infectare din localitate şi adoptarea deciziilor de suspendare a prezentei
fizice în funcţie de cazurile confirmate la nivel de clasă/şcoală, în paralel
cu intensificarea măsurilor de control din partea autorităţilor competenţe, în
vederea respectării stricte a regulilor de protecţie sanitară în şcoli;
– adoptarea de măsuri suplimentare având ca obiectiv
amplificarea testării în şcoli, prin formularea unei solicitări către Agenţia
Naţională a Medicamentului cu privire la aprobarea utilizării testelor
non-invazive pe baza de salivă, cu rol de screening”, a afirmat ministrul.
El a spus că după această „primă etapă” urmează adoptarea
unei Hotărâri CNSU, apoi validarea prin Hotărâre de Guvern şi abilitarea
miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii în vederea modificării ordinului comun în
concordanţa cu hotărârile adoptate.
„Tot acest proces se va finaliza pana vineri, 1 octombrie în
vederea stabilirii modului de funcţionare al şcolilor începând cu ziua de luni,
4 octombrie 2021”, susţine ministrul Educaţiei.