Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului Cler
şi dreptmăritorilor
creştini din Arhiepiscopia Bucureştilor, Har, pace şi bucurie de la Domnul
Nostru Iisus Hristos, iar de la noi părinteşti binecuvântări
„Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4, 16)
Preacuvioşi
şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi
credincioşi şi credincioase,
Taina iubirii smerite a Fiului lui
Dumnezeu, Care S‑a făcut om din iubire nesfârșită faţă de om, este temelia şi
inima credinţei creştine. Această sfântă şi mare taină a înomenirii Fiului veşnic
al lui Dumnezeu sau a întrupării Domnului Iisus Hristos a fost scopul pentru
care Dumnezeu a făcut lumea.
Această taină a fost prezisă de profeții
lui Dumnezeu inspirați de Duhul Sfânt, apoi a fost văzută, crezută şi
mărturisită de Ucenicii şi Apostolii Domnului Iisus Hristos (cf. 1 Ioan 1,
1-3), apărată şi dogmatizată în faţa ereziilor de către Părinții Bisericii,
gândită în teologie, predicată şi cântată în viaţa liturgică a Bisericii de
toţi creștinii dreptcredincioși, dreptslăvitori şi iubitori de Dumnezeu.
Sfânta Scriptură a Noului Testament ne
învaţă că Taina Întrupării lui Hristos arată legătura directă între Fiul lui
Dumnezeu şi creație, deoarece întruparea Fiului lui Dumnezeu era de la început
însuși scopul creării lumii (cf. Efeseni 1, 4; 2 Timotei 1, 9). „Toate s-au
făcut întru El, prin El şi pentru El” (cf. Coloseni 1, 16). „Toate prin El s-au
făcut; şi fără de El nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut. Întru El era
viaţa şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1, 3).
Cerul şi pământul sunt darul lui Dumnezeu
Tatăl pentru Fiul Său Cel veşnic (cf. Coloseni 1, 16) şi pentru toţi oamenii
creaţi după chipul lui Dumnezeu (cf. Facere 1, 26-27), deoarece Fiul veşnic al
lui Dumnezeu, Iisus Hristos, va deveni om pământean spre a dărui oamenilor
înfierea după har şi viaţa veșnică din Împărăția cerurilor (cf. Ioan 1, 9-14;
17, 2-3 şi 1 Ioan 1, 2-3).
Pe baza învățăturii Sfinților Părinți ai
Bisericii, Părintele Dumitru Stăniloae spune că „Dumnezeu a creat lumea din
bunătate, pentru ca să facă părtaşe şi alte ființe la iubirea Lui
intratrinitară”[1]. Apoi, acelaşi teolog precizează: „Prin darul lumii (create)
Dumnezeu vrea să Se facă cunoscut pe Sine însuşi în iubirea Sa. De aceea, şi
omul trebuie să se ridice, peste darurile primite, la Dumnezeu însuşi Care le-a
dat”[2].
Vorbind despre marea smerenie a lui
Hristos, Sfântul Vasile cel Mare spune că puterea lui Dumnezeu Cuvântul de a Se
smeri pe Sine făcându-Se om este mai mare decât puterea Sa arătată în facerea
cerului şi a pământului, a mării şi a aerului, şi a celor mai presus de
lume[3].
Prin întrupare sau înomenire, Fiul
veșnic al lui Dumnezeu ne descoperă adevărul că iubirea atotputernică a lui
Dumnezeu este smerită şi darnică, deoarece, aşa cum spune Sfântul Maxim
Mărturisitorul, întruparea Sa „a fost o coborâre [chenoză] de bună voie a lui
Dumnezeu la oameni prin bunătatea Lui. Dar această coborâre nu a fost o cădere
din Dumnezeire. Căci a rămas ceea ce era [Dumnezeu], deși S-a făcut ceea ce nu
era [om]. Căci era neschimbabil. Şi a păstrat ceea ce S-a făcut, rămânând însă
ceea ce era. Fiindcă era iubitor de oameni”[4].
Sărbătoarea Nașterii Domnului sau
Crăciunul a fost pentru mari teologi prilej binecuvântat de-a gândi
duhovnicește la marea taină a smereniei Fiului veșnic al lui Dumnezeu, Care S-a
făcut om pentru a dărui oamenilor iertarea păcatelor şi viața veșnică. În acest
sens, cităm dintr-o cuvântare a Fericitului Augustin despre Nașterea lui
Hristos:
„Fiu al lui Dumnezeu născut din Tată,
fără mamă, Fiu al Omului, născut dintr-o mamă, fără tată: El, marea vedere a
îngerilor şi micuț în vederea oamenilor; Cuvântul, Dumnezeu Cel mai înainte de
toţi vecii, făcut trup la timpul hotărât de El; Făcătorul soarelui şi făcut
trup sub soare; rânduind din sânul Tatălui tot mersul veacurilor, şi dăruind
din sânul mamei Sale sfințire acestei zile mari; rămânând în sânul părintesc
deși iese din el; înţelept mai presus de orice cuvânt şi copil ca înțelepciune;
umplând lumea şi stând culcat în iesle; conducând stelele şi alăptându-Se de la
pieptul mamei; atât de mare ca Dumnezeu şi atât de mic ca rob, fără ca această
smerenie să micșoreze cu ceva grandoarea Sa, nici ca această grandoare să
copleșească în vreun fel smerenia. […] El nu S-a închis deloc sub veșmântul
unui trup micuț primit din sânul unei Fecioare, ci, continuând a împărtăși
îngerilor înțelepciunea Sa ca hrană, ne îngăduie nouă să gustăm cât de bun este
Domnul”[5].
Iubirea smerită şi darnică a Fiului
veşnic al lui Dumnezeu devenit om, arătată permanent de la nașterea Sa într-o
peșteră săracă de lângă Betleem până la moartea Sa pe cruce şi punerea Sa în
mormânt, cheamă pe fiecare om la multă smerenie.
Sfântul Apostol Pavel, în Epistola sa
către filipeni, vorbește în această privință despre chenoza sau smerenia lui
Iisus Hristos pentru a-i îndemna pe creștinii din Filipi la viaţă smerită şi
milostivă, zicând: „Nu faceți nimic din duh de ceartă, nici din slavă deșartă,
ci cu smerenie unul pe altul să-l socotească mai de cinste decât el însuși. Să
nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia. Gândul acesta să fie
în voi care era şi în Iisus Hristos, Care (…) S-a smerit pe Sine ascultător
făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce” (Filipeni 2, 3-5, 8).
În același înțeles, Sfântul Ioan Gură de
Aur arată că smerenia îl înalță pe om, nu îl înjoseşte: „Atunci vei fi tu mai
mare şi mai înalt decât alții, mai strălucit şi mai mărit, când te vei înjosi
pe tine însuţi, când nu vei umbla după rangul cel dintâi, când vei răbda de
bună voie umilinţa, jertfirea de sine şi primejdia, când te vei sârgui a fi sluga
tuturor, gata a face şi a suferi toate pentru aceasta”[6].
Începând cu ziua de 20 decembrie, când
serbăm Înainteprăznuirea Naşterii Domnului, şi până la 31 decembrie, ziua
Odovaniei acestei sărbători, cântările liturgice ale Bisericii Ortodoxe ne îndeamnă
să ne minunăm cu mintea şi să ne bucurăm cu inima de taina iubirii milostive a
lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, arătată în Nașterea lui Hristos din Sfânta
Fecioară Maria, în peștera din Betleem.
Iată ce se spune într-o cântare din
Minei, în ziua de 25 decembrie: „Pe cel după chip şi asemănare văzându-l Iisus
stricat din pricina călcării poruncii, plecând cerurile S-a coborât şi S-a
sălășluit în pântecele Fecioarei fără schimbare, ca în el să înnoiască pe Adam
cel stricat (…)”[7]. De asemenea, într-o altă cântare din Minei se spune că
Taina Nașterii smerite a lui Hristos, Împăratul slavei veşnice, trezeşte uimire
pentru îngeri şi înfricoşare pentru oameni: „Cuvinte al Tatălui, Cel împreună
veşnic, ieşind din cea neispitită de bărbat, Te-ai sălăşluit trupeşte în
peşteră, având ieslea ca un tron; şi spăimântezi, cu înfricoşătoarea Ta
iconomie, pe magi şi pe păstori, şi ai uimit pe îngeri, care au strigat: Slavă
Ţie!”[8].
Și colindele noastre românești
evidențiază, în acelaşi timp, smerenia şi slava Pruncului Iisus,
Dumnezeu-Copilul: „Sărac în şură lângă boi, copil culcat pe paie,/ Aşa L-au
găsit cei trei magi pe Dumnezeul Slavei./ Dar ei pe El L-au cunoscut că este
Împăratul,/ Cel Bun, Cel Mare şi Cel Sfânt, ce lumea a creat-o!” (Colindăm,
colind …)
Deci, întruparea Fiului veșnic al lui
Dumnezeu ne descoperă iubirea smerită şi darnică a lui Dumnezeu Tatăl pentru
lume, după cum se spune în Sfânta Evanghelie după Ioan: „Dumnezeu aşa a iubit
lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu
piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Toată viaţa Domnului Iisus
Hristos pe pământ a fost dăruire de Sine pentru mântuirea oamenilor. Din acest
motiv, sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos este mai ales sărbătoarea
darurilor oferite atât copiilor, cât şi oamenilor săraci, bolnavi, bătrâni,
întristaţi şi singuri. Însă, dărnicia sau milostenia creştină trebuie arătată
nu numai cu ocazia sărbătorilor, ci tot timpul.
În această privință, Biserica a creat
instituții filantropice sau de caritate tocmai pentru a arăta dărnicie
permanentă față de oamenii nevoiași (cantine pentru săraci, cămine pentru copii
orfani, case pentru bătrâni, centre şi spitale pentru bolnavi ş.a.). Astfel,
toate instituţiile de asistenţă socială din statele europene de astăzi au la
origine opera caritabilă creștină, preluată mai târziu de statul modern şi
chiar de societatea secularizată contemporană.
În perioada de criză medicală şi
economică de azi, ajutorarea oamenilor aflaţi în dificultate este o necesitate
stringentă. Prin urmare, să fim milostivi sau darnici, deoarece, după cum ne
învață Sfânta Scriptură, „cel ce are milă de sărman împrumută Domnului” (Pilde
19, 17). Iar Sfântul Ioan Gură de Aur explică aceste cuvinte astfel: „Cel ce
miluiește săracul şi necăjitul nu rupe numai zapisul păcatelor lui, ci ia şi
alt zapis de mărturie care mărturiseşte şi zice: «cel ce miluieşte pe sărac
împrumută pe Dumnezeu». Să dăm deci milostenia lui Dumnezeu împrumut ca să luăm
de la El răsplătirea cea din iubire de oameni”[9].
În altă parte, acelaşi Sfânt Părinte
îndeamnă la dărnicie, zicând: ,,Dă pâine, după puterea ta! N-ai pâine? Dă un
bănuţ! N-ai niciun bănuţ? Dă un pahar cu apă rece! N-ai nici atât? Plângi
împreună cu cel îndurerat şi ţi-ai luat plata”[10]. Altfel spus, cu cel sărac
fii darnic cel puţin prin compasiune şi solidaritate.
Dragi creştini,
Ca şi în anii precedenţi, la cumpăna
dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2021 spre 1 ianuarie 2022, şi în
ziua de Anul Nou, să înălțăm rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru
binefacerile primite de la El în anul 2021 care a trecut şi să-I cerem ajutorul
în toată lucrarea cea bună și folositoare din Anul Nou 2022 în care intrăm. Să
pomenim în rugăciunile noastre şi pe toţi românii din afara României, pe cei
din jurul graniţelor României şi pe cei din diaspora română, ca să păstrăm, cu
multă iubire frăţească, unitatea de credinţă şi de neam.
Să mulţumim lui Dumnezeu pentru darul
vieţii şi pentru darul sănătății, care trebuie păstrate şi cultivate cu multă
grijă, smerenie şi înțelepciune, spre binele personal, al familiei şi al
societăţii în care ne aflăm. Să arătăm iubire milostivă și solidaritate față de
toți oamenii bolnavi, dar și multă prețuire medicilor care-i îngrijesc pe
aceștia, pentru a redobândi sănătatea.
Pandemia actuală a adus în România și în
întreaga lume multă suferință, boală, depresie şi moarte. Să ne rugăm mai mult
lui Dumnezeu pentru încetarea grabnică a pandemiei, spre a putea trăi şi lucra
în mod firesc și liber. Să avem deplină încredere în puterea rugăciunii şi
multă responsabilitate pentru sănătatea proprie şi a semenilor noştri, ştiind
că „Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani
8, 28).
Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale
Naşterii Domnului, Anului Nou 2022 şi Botezului Domnului, vă adresăm tuturor
părinteşti binecuvântări, doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie,
fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu
salutarea tradițională: „La mulţi ani!”.
„Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi
dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu
toţi!” (2 Corinteni 13, 13).
Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
(sursa: basilica.ro)
