Membri ai Asociațiilor de dezvoltare
intercomunitară „Nord Trans“ și „Mediaș, Zonă Metropolitanăׅ“ s-au întâlnit azi
la sediul Primăriei Municipiului Mediaș pentru o primă întâlnire de lucru, la
invitația lui Gheorghe Roman, primarul municipiului Mediaș.
„Am avut astăzi o întâlnire cu primari din nordul județului Sibiu care au acceptat să facă parte din asociațiile de transport și de zona metropolitană, asociații pe care le-am înființat tocmai pentru ca împreună să găsim modalități de a dezvolta întreaga zonă. Consider că această primă întâlnire este extrem de utilă și practic nu facem altceva decât să ne angajăm că vom face tot ce ține de noi pentru a încerca să atragem fonduri extrabugetare pentru nordul județului Sibiu“, a declarat Gheorghe Roman, primarul municipiului Mediaș.