Pe teren, Gaz Metan Mediaș e
mai bună decât cea din birouri. A remizat, 1-1 (0-1), cu una dintre revelațiile
acestui campionat.
Ieri seară, în cadrul etapei
a 24-a a Ligii I, Gaz Metan a încheiat la egalitate, 1-1 (0-1) cu Rapid
București, pe teren propriu. În foame de puncte, pentru a părăsi zona
fierbinte, alb-negrii au oprit pe moment gruparea giuleașteană în drumul spre
play-off.
Meciul a început practic de
la 1-0 pentru oaspeți, Rapidul reușind să deschidă scorul devreme, în chiar
minutul 3, prin Goge. S-a jucat cu garda deschisă, atât oaspeții cât și
medieșenii având bune ocazii. Au punctat ai noștri, prin Lixandru (min. 55),
iar meciul devenea deschis oricărui rezultat.
În minutul 92, Vlad Morar (Gaz Metan) a avut trei puncte în bocanc, însă abia a atins balonul în careu, iar victoria medieșenilor se amână pentru etapa următoare.
În urma acestui rezultat, cu
6 victorii, 5 egaluri și 12 înfrângeri, Gaz Metan ocupă în acest moment poziția
a 13-a în clasamentul Ligii I, dar nu atât poziția cât situația financiară a
clubului e marea problemă în acest campionat.
În minutul 92, Vlad Morar (Gaz Metan) a avut trei puncte în bocanc, însă abia a atins balonul în careu, iar victoria medieșenilor se amână pentru etapa următoare.
„Suntem finanţaţi de Romgaz
şi nu avem căldură şi apă caldă. Suntem jucători cu familii acasă. Ce să facem?
Degeaba spui că ai 300 de meciuri la Liga 1, dacă nu ai ce să mănânci acasă. Ce
să facem? Să nenorocim clubul, să facem memorii? De fapt clubul ne nenoroceşte
pe noi. S-au luat banii pe august sau
septembrie”, a declarat Grădinaru la Digisport.
Gaz Metan: Buzbuchi - De Moura, Yuri, Horj, Dobrescu - Lixandru, Francisco Junior (Trif '85), I. Filip - Morar, Irobiso (Chamed '60), Grădinaru. Antrenor: Ilie Poenaru