Preocupările
Deputatului Christine Thellmann se îndreaptă către politica externă.
Parlamentarul
medieșean a susținut
o declarație politică având ca și
temă conflictul
ruso-ucrainean. Christine Thellmann este de părere că una dintre prioritățile
Parlamentului României în această sesiune trebuie să fie adoptarea legilor în
domeniul securității naționale.
Securitate națională
România se
află astăzi în atenția liderilor
occidentali în contextul
crizei ruso-ucrainene. Prin poziția sa
geostrategică, România resimte
tensiunile NATO-Rusia, pe fondul consolidării
masive a prezenței militare a Federației
Ruse la granița cu Ucraina și
în regiunea Mării Negre. ,,În
acest nou context, consider foarte important rolul fiecărei instituții
a statului de a-și îndeplini atribuțiile
și responsabilitățile în domeniul
securității
naționale. Responsabilitatea și
datoria noastră este să adaptăm cu
celeritate legile în
domeniul la provocările
actuale ale mediului de securitate’’, spune Deputatul Christine Thellmann.
Realități
actuale
Necesitatea
actualizării legilor este menționată și
în Strategia națională de apărare a țării 2020-2024,
în scopul de a
oferi instituțiilor naționale
responsabile instrumentele necesare racordării prompte și
flexibilitatea de a gestiona provocările
la adresa securității
naționale. Administrația
Prezidențială precizează că sunt necesare
legi noi, legi coerente și
aplicate care să operaționalizeze
implementarea Strategiei naționale
de apărare pe de o
parte și că, pe de altă
parte, este necesară
actualizarea legilor în
vigoare, adoptate acum 30 de ani, în
contextul realităților
de atunci.
Interesul
românilor prioritar
Un cadru
legislativ modern trebuie să reglementeze nu doar riscurile de tipul agresiunilor militare, ci și
riscurile și amenințările generate
de evoluțiile tehnologice, precum atacurile
cibernetice, sau de tipul atacurilor informaționale. O legislație
care nu sprijină în mod eficient sau care nu facilitează răspunsul autorităților
pentru realizarea securității
naționale este o vulnerabilitate, pentru
că nu oferă instrumentele
juridice pentru prevenirea și
contracararea acestor riscuri.
,,În contextul tensiunilor de la granița Ucrainei cu Rusia, Consiliul Suprem de Apărare al Țării (CSAT) a solicitat urgentarea proiectelor de lege în domeniul securității naționale. Primul ministru, ministrul apărării, au anunțat că în programul legislativ al Guvernului din acest an figurează mai multe proiecte de lege în domeniul securității naționale. Stimați colegi, acest domeniu atât de sensibil, interesul național și apărarea României și a cetățenilor români, trebuie puse mai presus de orice interes politic’’ a mai declarat Christine Thellmann.