Astăzi
se împlinesc 168 de ani la nașterea renumitului etnolog Emil Sigerus, colecționarul
care a înființat primul muzeu de etnografie săsească din România
Data de 19 februarie este una specială pentru Muzeul de Etnografie și Artă Populară Săsească „Emil Sigerus“. Împlinește 168 de ani de la nașterea celui ce dă numele instituției. Muzeul sibian a fost înființat la 1 iulie 1997. Este inclus în Complexul Național Muzeal ASTRA și vizează valorificarea patrimoniului etnografic săsesc și al landlerilor. Aceștia din urmă sunt de origine austriacă și au sosit în Transilvania în secolul al XVII-lea din motive de persecuție religioasă. Până atunci, despre locul și rolul ocupat de sașii transilvăneni în cultura românească și universală, nu existau decât consemnări parțiale, în unele muzee etnografice și istorice din Transilvania.
Salvarea patrimoniului săsesc
Colectivul Muzeului „Emil Sigerus“ și-a asumat sarcina de a salva, conserva și valorifica patrimoniul culturii și civilizației tradiționale a sașilor transilvăneni. Sarcina nu este deloc una ușoară. „Am inițiat campanii de cercetare etnografică ce au ca scop realizarea de achiziții culturale reprezentative. Încercăm, de asemenea, să valorificăm patrimoniul etnografic săsesc prin organizarea de expoziții, publicarea de articole și studii de specialitate. Sunt multe de făcut pentru ca aceste tradiții să nu se piardă“, spunea încă de prin anul 2002, așadar la 5 ani de la înființare, muzeograful Karla Roșca.
Pasiune pentru etnografie
Emil Sigerus s-a născut la Sibiu pe 19 februarie 1854 în numeroasa familie a lui Karl Sigerus, senator și secretar al Asociației Agricole Transilvănene. Încă de mic copil, Emil Sigerus a manifestat un interes deosebit pentru gospodăriile țăranilor sași și români. Călătorea adesea, alături de tatăl său, în satele din împrejurimile Sibiului. Pașii l-au purtat prin Cașolț, Vurpăr, Daia sau Hosman. Peste tot unde mergea desena frumoasele modele de pe perne și cuverturi, precum și ornamente rare de pe vasele de ceramică. După terminarea gimnaziului s-a decis să urmeze meseria de librar. Aceasta era o tradiție în familia Sigerus. Cercetătorul a fost nepotul celui mai mare tipograf din Transilvania, Martin Hochmeister.
Ideea unui muzeu în Sibiu
Din motive de sănătate, a fost nevoit să se stabilească între 1877 și 1880 la Ljubljana, în Slovenia. Aici l-a cunoscut pe directorul muzeului de artă populară dr. Deschmann, un mare specialist și pasionat colecționar de obiecte de artă populară. Impresionat de exponate, Emil Sigerus a hotărât ca, la întoarcerea în țară, să înființeze la Sibiu un muzeu de artă populară. La acea vreme deținea însă puține cunoștințe de artă populară. Mai mult, nu exista încă literatură de specialitate referitoare la acest domeniu.
Lecția vieneză
Ambițios, a întreprins în 1880 o călătorie de studii la Viena. A vizitat muzee și colecții de artă pentru a-și îmbogăți cunoștințele. Reîntors din capitala austriacă, după un studiu desfășurat pe parcursul mai multor ani, Sigerus înființează, în 1885, în Sibiu, Muzeul Carpatin. „Baza a format-o propria-i colecție, aproximativ 500 de obiecte, cu precădere ulcioare, farfurii, vase de cositor și textile. Avea, de asemenea, o mare pasiune pentru broderiile și țesăturile țărănești. În 1906 a editat o mapă cu modele de broderii săsești, intitulată „Siebenbürgisch - sächsische Leinenstickerei“. Cu șase ani în urmă îi apăruse albumul de fotografii „Siebenbürgisch - sächsische Burgen und Kirchenkastelle“. Emil Sigerus s-a numărat printre membrii fondatori ai Asociației Carpatine din Transilvania și ai Asociației Sebastian-Hann. Din 1907 va fi director al acesteia, până în 1946. S-a stins din viață în 1947, la vârsta de 93 de ani.
Secretul lui Sigerus
La aniversarea vârstei de 80 de ani, Muzeul de Artă Populară din Viena l-a numit membru de onoare. La recepția oferită în cinstea lui, numeroșii oaspeți l-au rugat să le dezvăluie secretul „tinereții sale spirituale“. Zâmbind, el le-a răspuns: „Voința. Voința puternică. N-am fost înzestrat de la natură cu o constituție robustă, fiind un copil firav și bolnăvicios, dar principiul care mi-a călăuzit viața a fost cumpătarea (fără țigări, fără băutură și multe plimbări în aer liber). Importantă pentru mine a fost sănătatea și nu grija că voi îmbătrâni. Viața mea a fost frumoasă în ciuda greutăților, piedicilor și luptelor. Lumea mi s-a părut frumoasă și viața demnă de a fi trăită. Ce-și poate dori mai mult un om!“.
„Toți sunt dați uitării“
Pe piatra sa funerară se pot citi următoarele cuvinte:
„Bald - und alle sind vergessen
Bald - und alles ist vergessen“
„Curând - și toți sunt dați uitării
Curând - și totul este dat uitării“
Înființarea Muzeului de Etnografie Săsească „Emil Sigerus“ după o jumătate de veac de la moartea marelui cercetător nu lasă ca praful uitării să se aștearnă și să împlinească cele scrise pe piatra de mormânt.
Din anul 2007, sediul Muzeul de Etnografie și Artă Populară Săsească „Emil Sigerus“ funcționează în incinta Casei Artelor, monument istoric restaurat, atestat documentar în 1370.
Casa Artelor, în restaurare
Pe 28 ianuarie 2021 a avut loc lansarea oficială a proiectului de restaurare şi revitalizare a monumentului istoric Casa Artelor din Sibiu, în Piaţa Mică. După restaurare, Muzeul ASTRA urmează să transforme Casa Artelor într-un hub creativ, peste 80% din suprafaţa utilă a clădirii fiind dedicată activităţilor culturale. Printre acestea, vor fi incluse expoziţii de bază şi temporare, activităţi de instruire formală şi non-formală desfăşurate în săli multifuncţionale, precum şi activităţi de educaţie muzeală şi pro-patrimoniu. Nu vor lipsi spaţii pentru memorie culturală, precum şi spaţii pentru experimentare şi interactivitate. Casa Artelor va include şi un spaţiu generos de expunere a produselor meşteşugăreşti tradiţionale.
Proiectul Restaurarea şi revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor - Centru de activităţi şi resurse regionale (C.A.R.R.), finanţat prin Granturile SEE 2014 - 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, este implementat de către Muzeul ASTRA în parteneriat cu SC Future Capital SRL (România) şi Mussene I Sor Trondelag din Trondheim (Norvegia), în perioada 1 octombrie 2020 - 31 martie 2024. Acesta are o valoare totală de 2.476.991,74 euro, valoare finanţării nerambursabile fiind de 1.939.335,35 euro, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Muzeul ASTRA la 25 ianuarie 2021.
Casa Artelor este situată în Piaţa Mică nr. 21, din Sibiu. Documentată încă din anul 1370, a funcţionat iniţial ca hală a măcelarilor. Apoi a aparţinut breslei postăvarilor, pentru ca în secolul al XVIII-lea destinaţia să îi fie schimbată în depozit de cereale, notează patrimoniu.sibiu.ro.
Începând cu 1765, a fost folosită ca sală de teatru, găzduind piese de Shakespeare, Goethe, Lessing, Goldoni, Voltaire sau Beaumarchais, unele interpretate de trupe de actori din străinătate. Din secolul al XIX-lea, a fost sediul orăşenesc al măcelarilor.
Loggia de la parter a fost obturată în anii '50 ai secolului al XIX-lea şi redeschisă cu ocazia restaurărilor iniţiate între 1968-1969 de arhitectul oraşului, Otto Czekelius.
Inaugurarea Casei Artelor, ca spaţiu pentru expoziţii temporale, a avut loc la 19 octombrie 1969. Încăperile de la parter găzduiesc în prezent Galeriile de Artă ale Muzeului ASTRA. La etaj se află sala de expoziţii temporare a Muzeului de Etnografie Săsească "Emil Sigerus", depozitul colecţiilor muzeului şi sala de conferinţe şi expoziţii. (AGERPRES)
"Cahle Transilvane (Sec. XV-XIX)" - Studiul istoriei şi specificului meşteşugului cahlelor a constituit, în ultimele decenii, o temă frecventă a cercetărilor de istorie medievală şi etnografie, contribuind la adâncirea cunoaşterii modului de viaţă şi a culturii poporului nostru, a relaţiilor sale economice şi culturale cu popoarele Europei, a raportului de convieţuire şi influenţare reciprocă dintre români şi naţionalităţile conlocuitoare: saşi, unguri şi secui.
Apariţia primelor cahle este legată de evoluţia oraşelor în secolele XIV - XV, când s-a dezvoltat o organizare superioară a meşteşugurilor, sub forma breslelor. Acestea deţineau o tehnologie avansată şi o serie de "secrete" tehnice. De exemplu, documentul de reînnoire a statutelor breslelor, din anul 1376, atesta că olarii din Sibiu, Sighişoara, Sebeş şi Orăştie erau organizaţi într-o breaslă aparte "lutifigulorum fraternitas". (sibiucity.ro)
La baza constituirii patrimoniului muzeului a stat activitatea unor medieşeni entuziaşti, dornici ca oraşul lor să se integreze spiritului epocii în care trăiau. În acest sens trebuie menţionate, pentru aducere aminte şi pioasă recunoştinţă, numele profesorului Carol Römer, al pictorului bistriţean Fleischer, al directorilor gimnaziului din localitate Ludovic Leutschaft şi Hermann Jekeli sau al farmacistului Fritz Auner. Alături de ei, prin contribuţii băneşti anuale sau donaţii de obiecte, s-au aflat numeroşi locuitori ai oraşului şi firme private. Chiar dacă evidenţele deţinute astăzi de muzeu nu relevă acest fapt, din informările făcute de instituţie în anul 1957 rezultă că aproximativ 1000 de piese făceau parte din moştenirea lăsată de muzeul „Alt-Mediasch”.
La acestea se vor adăuga, de-a lungul anilor, o seamă de alte obiecte astfel încât, astăzi, Muzeul Municipal Mediaş este posesorul unui număr de aproape 30.000 de bunuri culturale, unele dintre ele clasificate la categoria „tezaur” în cadrul patrimoniului cultural naţional.
