Partidul Național Liberal susține ferm faptul că în România politica de investiții este deosebit de importantă și nu trebuie neglijată nici măcar o secundă. PNL solicită astfel, ca procentul alocat investițiilor să atingă în acest an tința de 7% din PIB, iar restanța de 0,25% din PIB să fie alocată în acest an, arată într-o declarație transmisă redacției senatorul PNL Neagu Nicolae.
Neagu Nicolae: „Cifrele oficiale pe care le avem până în acest moment evidențează în mod clar faptul că încurajarea investițiilor va duce la creșterea potențialului de dezvoltare economică progresivă în următorii 20 de ani și la ceea ce ne dorim cu toții: o Românie modernă și dezvoltată.
Pentru PNL investițiile rămân o PRIORITATE! Încrederea investitorilor străini se reflectă astăzi în interesul investitorilor străini, îmbunătățirea ratingului de țară din anul 202, dar și posibilitatea de acordare a unor împrumuturi la dobânzi mai mici, toate împreună, creionând un cadrul fiscal stabil.
Măsurile întreprinse de PNL în anul 2021 demonstrează prin analiza temeinică a datelor economice, faptul că în anul 2021 creșterea investițiilor a fost de peste 1,7 miliarde de euro față de aceeași perioadă a anului 2019. Acest progres trebuie însă susținut și în 2022 prin investiții masive, măsuri economice și facilități care vin în sprijinul sectorului privat.
Reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini menționează explicit că: ” încurajarea investițiilor poate crește potențialul de dezvoltare economică a României de 4,5 ori până în anul 2040″. Pentru atingerea acestor obiective este însă nevoie de investiții în domenii strategice: energie, infrastructura digitală, dezvoltarea de noi investiții în sistem de generare a energiei și a combustibilului alternativ și nu în ultimul rând de o legislație corelată cu nevoile actuale.
În acest sens sunt binevenite asigurările date de primul ministru Nicolae Ciucă cu referire la strategia fiscală pentru anul 2023 care va fi anunțată în luna aprilie, dar și anunțul de înființare a unei structuri guvernamentale care se va ocupa de investițiile străine în România și de promovarea exportului românesc.
Începând cu 1 aprilie 2022 va fi funcțional sistemul electronic de facturare business-to-business, o măsura care va îmbunătăți sistemul de colectare a taxelor, conferind transparență în acest sector de activitate.
Potrivit unui studiu PwC, 77% dintre respondenții studiului înregistrați la nivel global au estimat că evoluția economiei se va îmbunătăți în 2022 față de anul precedent și 59% dintre directorii generali ai companiilor din România consideră că PIB se va îmbunătăți în acest an, ceea ce ne relevă în mod clar că, astăzi în România reprezentanții mediului de afaceri privesc cu încredere și cu optimism evoluția economică.
Cu toate că, România se confruntă acum cu două mari probleme: creșterea inflației și criza energetică existentă și la nivel mondial, personal sunt de părere că această etapă, prin sprijinul conferit de factorii decizionali poate fi depăsiță și autoritățile vor reuși să asigure măsurile prompte și eficiente pentru creșterea masivă a investițiilor, a veniturilor, iar creșterea economică din următorii 2 ani să fie de cel puțin 4,5% cum anunța guvernatorul Băncii Naționale a României -Mugur Isărescu.
Semnalele pozitive înregistrate anul trecut prin recunoașterea internațională a eforturilor de consolidare fiscal-bugetară și perspectiva pozitivă a potențialului de creștere economică din acest an sunt indicii esențiale care confirmă parcursul relansării economice a României”.