Proiectul
derulat la Mediaș, pentru atenuarea efectelor schimbărilor climatice, a fost
prezentat azi la sediul municipalității. Au participat, alături de echipa CJ
Sibiu, echipa de cercetare a partenerului de proiect și reprezentanți din
cadrul Primăriei Municipiului Mediaș, factori de interes local din instituții
cu atribuții în domeniul mediului înconjurător și numai, ONG-uri și companii
importante din municipiu.
Întâlnirea a început cu prezentarea proiectului și a rezultatelor Chestionarului realizat în cadrul proiectului – despre care vom reveni cu detalii în curând. Totodată, pentru că ne dorim ca rezultatul direct al proiectului care se va materializa printr-un Plan de acțiune pentru atenuare și găsirea celor mai bune măsuri pentru adaptare în municipiul Mediaș, am lansat celor prezenți apelul de a contribui direct la acest rezultat. Cele mai bune soluții se găsesc întotdeauna atunci când fiecare dintre noi contribuie în mod activ, pentru că doar astfel putem construi un județ mai verde, mai sustenabil.
Proiectul este finanțat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitate de Operator de Program pentru Programul RO-Mediu, Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European (SEE) 2014-2021.