Primari ai
localităților din zona de nord a județului s-au întâlnit din nou cu membrii Asociației de
Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) „Nord Trans“, ieri, la sediul Primăriei
Municipiului Mediaș.
„Desfășurată la
invitația primarului municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman, întrevederea a
avut drept scop principal identificarea oportunităților privind depunerea unor
proiecte pentru accesarea fondurilor extrabugetare în domeniul transportului
public, prin Programul Național de Redresare și Reziliență. În mod concret,
primăriile membre ale asociației doresc achiziționarea de vehicule de transport
public nepoluante, pentru întreaga zonă acoperită de Asociația de Dezvoltare
Intercomunitară „Nord Trans“. În acest sens, primarii prezenți la întâlnire
s-au deplasat și la sediul Autogării Mediaș, care va deservi toate unitățile
administrativ teritoriale membre, prin efectuarea unor curse de transport
public de persoane. Membrii fondatori ai acestei asociații sunt Municipiul
Mediaș, orașele Copșa Mică și Dumbrăveni, comunele Alma, Ațel, Axente Sever,
Biertan, Blăjel, Brateiu, Dârlos, Moșna, Șeica Mică, Târnava și Valea Viilor.
La întâlnire au mai participat, în calitate de invitați, primarii comunelor
Bârghiș și Micăsasa.“, transmite Primăria municipiului Mediaș.
„Am avut o întâlnire cu primari din 15 localități din
nordul județului Sibiu, primari care au acceptat să ne constituim în Asociația
de Transport Nord Trans. Am luat decizia, împreună, să contribuim cu sumele
predestinate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, pentru a
achiziționa cât mai multe mijloace de transport în comun electrice.
De asemenea, am vizitat autogara din Mediaș, care de
curând a primit licență de funcționare și care este pregătită să deservească
activitatea de transport în nordul județului Sibiu“, a
declarat Gheorghe Roman, primarul municipiului Mediaș.