joi, 19 mai 2022

Publicat la 5/19/2022 11:57:00 a.m. de

Primăria Copșa Mică face apel la locuitori să nu mai fure florile din oraș

 

Odată cu venirea anotimpului cald, Primăria Copșa Mică a amplasat în oraș jardiniere cu flori și a amenajat aranjamente florale.

Aceste flori însă i-au atras atât de mult pe unii locuitori ai urbei, încât au ținut morțiș să le ia acasă, pentru a se bucura în tihnă de ele.

Primăria Copșa Mică face un apel la cetățeni să nu mai fure florile și spune că cei care vor fi prinși vor fi sancționați.

„O dată cu amenajarea aranjamentelor florale şi a jardinierelor cu flori din oraş au revenit în acţiune „colecţionarii” care au început să sustragă sistematic flori pentru scopuri personale (cine ştie poate vor deschide chiar o expoziţie cu vânzare). Primăria va repara aceste jardiniere iar cei care vor fi prinşi vor suporta consecinţele financiare şi legale pentru această „pasiune”. Vă rugăm să ne ajutaţi să păstrăm intacte aceste mici oaze de culoare din oraş. Vă mulţumim!” au transmis reprezentanții Primăriei Copșa Mică

    Trimite prin e-mail