joi, 9 iunie 2022

Publicat la 6/09/2022 11:09:00 a.m. de

Fondurile europene, misiune posibilă!

Parlamentarul medieșean Christine Thellmann a participat la o serie de întâlniri și dezbateri, al căror punct central este atragerea de fonduri europene și extrabugetare. Astfel, Christine Thellmann a votat, alături de colegii săi din Parlamentul României, mai multe proiecte de lege foarte importante pentru crearea cadrului normativ care să susțină dezvoltarea comunităților locale. Totodată, a fost prezentă la Sibiu la întâlnirea pe care ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a avut-o cu primarii din județ.
 
 
Dezvoltarea comunităților cu ajutorul fondurilor extrabugetare reprezintă un deziderat permanent pentru deputatul liberal, iar în acest sens, săptămâna trecută a fost dedicată întâlnirilor și dezbaterilor care au avut loc la Camera Deputaților, dar și la Sibiu. Astfel, în ultima zi din luna mai, parlamentarul medieșean a dezbătut și votat în Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, mai multe proiecte de lege foarte importante pentru crearea cadrului normativ care să susțină dezvoltarea comunităților locale, dar și a unor proiecte comune România-Ucraina sau România-Republica Moldova. „Susțin orice proiect care poate facilita accesarea fondurilor europene sau din alte surse de finanțare extrabugetare, pentru că autoritățile locale trebuie ajutate mai mult în eforturile lor de a oferi locuitorilor bunăstare“, a explicat Thellmann.
 
Întâlnire la Sibiu
 
Tot în ultima zi a lunii mai, a avut loc o întâlnire găzduită de Consiliul Județean Sibiu, între ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, și primarii din județ. Discuțiile au vizat de asemenea, oportunitățile oferite de fondurile europene în dezvoltarea localităților din Sibiu și nu numai. „A avut loc un dialog foarte bun între ministrul Marcel Boloș și primarii din județul Sibiu, foarte multe întrebări și-au găsit răspunsurile și mai mult de atât, cred că primarii au plecat înapoi la birourile lor mult mai motivați și mai convinși că pot realiza ceea ce și-au propus“, mai spune deputatul PNL.
 
Proiectele județului sub lupă
 
În cadrul întâlnirii de lucru de la sediul Consiliului Județean Sibiu, au fost clarificate aspecte de interes despre Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), despre programele operaționale și alte surse de finanțare. Punctual, au fost discuții aplicate despre cele mai importante proiecte pentru județul Sibiu, printre care noul Spital Clinic Județean de Urgență, modernizarea aeroportului, gestionarea deșeurilor, cele două proiecte de dezvoltare a infrastructurii de apă-canal din Sibiu și din nordul județului și despre realizarea Variantei Ocolitoare Sibiu-Sud și a centurii ocolitoare Mediaș. 
Christine Thellmann | deputat PNL
 
„Ministrul Boloș a fost apreciat și felicitat pentru decizia de a transfera plățile la nivel regional. ADR a devenit autoritate de management pentru POR, ceea ce va ușura mult munca tuturor. Pot spune că astăzi numai cine nu vrea nu face nimic. Autoritățile locale pot găsi posibilități de finanțare a proiectelor de care au nevoie, iar eu fac tot ce depinde de mine, ca deputat, să susțin legislația care să faciliteze accesul la acești bani. Văd cum prin clarificarea legislației și în urma dialogului direct între miniștri și primari, accesarea fondurilor europene și extrabugetare pentru dezvoltarea comunităților începe să nu mai pară nimănui o misiune imposibilă.“
    Trimite prin e-mail