joi, 2 iunie 2022

Publicat la 6/02/2022 10:11:00 a.m. de

Înălţarea Domnului, mare sărbătoare creştin ortodoxă

Creştinii ortodocşi sărbătoresc, astăzi, Înălţarea Domnului, cunoscută şi ca Ispasul sau Paştele Cailor, ultima zi din an în care se pot înroşi ouă. Din 1920, slujbele de la biserică pomenesc Eroii Neamului, de aceea tot astăzi, în România, este Ziua Eroilor. 
Salutul de Înălţarea Domnului este “Hristos S-a înălţat! – Adevărat S-a Înălţat!”. Creştinii ortodocşi se salută cu „Hristos S-a Înălţat!” timp de zece zile – din joia Înălţării Domnului, până sâmbătă, la ceasul vecerniei (ora 16.00), din Duminica Pogorârii Duhului Sfânt.

 
Printre marile sărbători ale creştinătăţii ortodoxe, Înălţarea cuprinde toate dovezile simbolice ale exemplarităţii lui Iisus Hristos. Înălţarea este celebrată la 40 de zile după Paşti. În timpul celor patruzeci de zile de la Înviere, Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor săi prin acele semne care i-au încredinţat că el este Mântuitorul înviat. De aceea, pentru credincioşi saluturile în această zi cu formulele „Hristos s-a Înălţat!" şi „Adevărat s-a Înălţat!", au o şi mai mare putere de convingere, informează Agerpres.
 
La finalul celor 40 de zile, Mântuitorul s-a arătat pentru ultima dată ucenicilor săi, le-a făgăduit trimiterea Duhului Sfânt şi s-a înălţat la cer sub privirile lor, de pe Muntele Măslinilor. În Ghidul Sărbătorilor al Irinei Nicolau (Humanitas, 1998) se spune despre credinţele populare, precum Paştele Cailor ca fiind serbat tot astăzi. Un motiv? Caii erau gălăgioşi la Naşterea lui Iisus, nu ca boii, şi atunci Maica Domnului ”i-a blestemat” să fie sătui, măcar o dată pe an şi atunci a fost de Ispas, de Înălţare. Alt motiv, ţine de expresia te plătesc la Paştele Cailor, adică, datoriile de peste an se dau de Înălţare.
 
Înălţarea mai este cunoscută ca Ispas sau Ziua Eroilor. Ispas, după numele ciobanului care a stat ascuns după pietre, a urmărit uimit şi apoi a povestit cele întâmplate.
 
După 1920, sărbătoarea Înălţării Domnului este şi Ziua Eroilor. Este moment de pomenire, iar clopotele bisericilor vor fi trase la ora 12.00, în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.
    Trimite prin e-mail