Medieșenii
sunt invitați, sâmbătă seara, de la ora 20:00, la un spectacol-lectură cu
muzică originală live și proiecții video. Acesta este intitulat „Laika şi
Văzduhul“, iar protagonistul va fi actorul Vlad Ivanov.
Scenariul spectacolului-lectură
care va avea loc la Casa Schuller este construit pe modelul monodramei
alternative, în care se împletesc vocile celor doi eroi ai povestirii,
inginerul Koroliov și cățelușa Laika. Treptat, în narațiune își fac loc
relatări ale unor fapte, întâmplări și senzații trăite, introspecții,
confesiuni și meditații din universul intim al celor două personaje, care oferă
componentelor muzicale și vizuale sursele de inspirație, în cele mai cunoscute
sau mai puțin cunoscute repere din odiseea spațială sovietică.
Spectacolul este
organizat cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relații Interetnice
din cadrul Secretariatului General al Guvernului României, prin Forumul
Democrat al Germanilor din România. Intrarea spectatorilor va fi liberă.