marți, 7 iunie 2022

Publicat la 6/07/2022 09:08:00 a.m. de

Vouchere sociale și tichete pentru alimente

Deputatul Christine Thellmann anunță implementarea măsurii din pachetul ”Sprijin pentru România” prin care peste 2,5 milioane de vouchere sociale sau tichete pentru alimente vor ajunge către persoanele aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie.

 
„Peste 2,5 milioane de vouchere sociale sau tichete pentru alimente vor ajunge către persoanele aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie.
Ce trebuie să rețină cetățenii și mai ales beneficiarii este că aceste:
• vouchere vor fi primite în perioada 20-24 iunie,
• acestea vor fi oferite pe card şi se vor acorda o dată la două luni, până la finalul acestui an
Această măsură face parte din pachetul ”Sprijin pentru România”, unde 60% din acest pachet este pentru mediul de afaceri și investiții, iar 40% este pentru persoanele vulnerabile.“, a transmis deputatul Christine Thellmann într-un mesaj postat pe pagina de socializare.
    Trimite prin e-mail