Orgelsommer Mediaș ne invită în această
seară, de la ora 19, la Biserica Evanghelică „Sf. Margareta“, unde are loc un Concert
de orgă susținut de PAUL CRISTIAN (Brașov/Kronstadt).
Program:
·
Pierre
du Mage (1674–1751)
aus/din Livre d'orgue:
Plein jeu – Fugue – Trio
Tierce en Taille
Basse de Trompette
Récit
Duo
Grand Jeu
·
Jan
Pieterszoon Sweelinck (1562–1621)
Da pacem, Domine, SwWV 302
·
Dietrich
Buxtehude (1637–1707)
Präludium und Fuga g-moll/sol minor,
BuxWV 163
·
Johann
Sebastian Bach (1685–1750) / Antonio Vivaldi (1678–1741)
Concerto C Dur/Do Major, BWV 594
Allegro – Adagio – Allegro
Intrarea
costă 20 de lei, abonamentul pentru întreaga stagiune 75 de lei. Biletele
pentru copii între 10 și 18 ani, precum și pentru studenți costă 5 lei. Copii
sub 10 ani și persoane cu nevoi speciale/handicap au acces gratuit.
Reamintim, organizatorii concertelor de
orgă primesc în continuare donații pentru
restaurarea orgii din Dupuș. „90% din sumă s-a strâns deja! Restaurarea va
începe în toamna anului 2022 și va dura un an. Vă mulțumim pentru susținere!“,
transmit organizatorii.
Concertele
din cadrul Orgelsommer Mediaș au loc cu sprijinul financiar oferit de Primăria
Mediaș, Martin-Luther-Bund şi FDGR.
Paul
Cristian
Născut în 1976, la Brașov, într-o
familie de muzicieni, Paul Cristian a început studiile de pian la Liceul de
Muzică din Brașov, cu profesoara Mirra Popescu, și a avut debutul de timpuriu
ca solist, cu Filarmonica din Brașov, la vârsta de 12 ani. A primit numeroase
premii la competiții naționale în timpul anilor de liceu. Din 1995, a început
studiile la orgă la Colegiul Muzical al Universității Transilvania din Brașov,
cu profesorul Eckart Schlandt, absolvind în anul 2000. A fost participant activ
la mai multe masterclass-uri pentru orgă, cu Ludger Lohmann și Christoph
Krummacher, pentru clavecin și continuo, cu Jesper Christensen și Maria
Brautigam, pentru improvizație, cu Martin Strohhacker, și pentru interpretare
muzicală istorică, cu Jan Kleinbussink. Între 2001 și 2004, a urmat cursuri de
masterat în studii pentru orgă la Conservatorul din Laussanne, cu profesorul
Jean-Christophe Geiser, și a obținut diploma în 2004. Între numeroasele
recitaluri pe care le-a susținut în România și peste hotare, merită menționate
concertul de la Catedrala din Laussane, îndelung aclamat, cele din Biserica
Neagră din Brașov sau cele din Biserica Evanghelică din Sibiu, Universitatea
Boğaziçi din Istanbul (Turcia), Roche Organ Museum (Elveția) și Festivalul
Valsesia (Italia). Între 2002 și 2004, a fost organist principal la Biserica La
Sallaz/Vennes din Laussane, iar, din 2004, este organist principal al Bisericii
Sf. Bartolomeu din Brașov. Pe lângă activitatea sa bogată de organist, cântă în
mai multe ansambluri de muzică de cameră: Quartetto Brassovia, Codex, Orchestra
de Cameră Ciuc, Duo Cristian. Este membru fondator al ansamblului baroc Sectio
Aurea. A dezvoltat un interes special pentru recondiționarea și menținerea
orgilor și a primit, ca specialist, diploma de constructor și restaurator de
orgi de la Atelierul și Școala din Hărman, jud. Brașov (2007). A recondiționat
și menținut astfel de instrumente muzicale din Elveția (Catedrala St. Pierre’s
de la Geneva) și România (orga Buchholz de la Biserica Neagră din Brașov).