vineri, 8 iulie 2022

Publicat la 7/08/2022 01:36:00 p.m. de

Semnarea contractului de proiectare și execuție pentru„Reabilitare/modernizare strada Ighișului“

 

În data de 8 iulie 2022  a fost semnat la sediul Primăriei Mediaș contractul de lucrări aferent obiectivului de investiții „Reabilitare/modernizare strada Ighișului“, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea calității vieții și a mediului urban în municipiul Mediaș – I“. 



Proiectul este parte a Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 13 – Sprijinirea Regenerării Orașelor Mici și Mijlocii, Prioritatea de Investiții 9B – Promovarea Incluziunii Sociale, Combaterea Sărăciei și a Oricărei forme de Discriminare, Obiectiv specific 13.1 – Îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici și mijlocii din României.

Proiectul beneficiază de finanțare din fonduri europene nerambursabile, iar valoarea totală a contractului de proiectare și execuție semnat în data de 8 iulie este de 19.760.946,76  lei cu TVA.

Proiectul presupune modernizarea/reabilitarea străzii Ighișului cu structură din asfalt, realizarea de trotuare și pistă de bicicliști, extinderea sistemului de iluminat public și infrastructură pentru cabluri (canalizație pentru cabluri electrice și de telecomunicații), zid de sprijin din beton armat, rețea canalizare pluvială.

          În mod concret, lucrările propuse în cadrul proiectului constau în:

  • Intervenții pentru asigurarea scurgerii apelor 
  • Lucrări de șanțuri, rigole și canalizare pluvială
  • Modernizare/reabilitare stradă cu îmbrăcăminte asfaltică
  • Realizarea de trotuare și pistă de bicicliști
  • Intervenții pentru asigurarea capacității portante 
  • Lucrări de refacere a infrastructurii și suprastructurii rutiere
  • Intervenții pentru asigurarea siguranței circulației 
  • Lucrări pentru semnalizare verticală, orizontală și parapete de protecție
  • Intervenții pentru consolidarea taluzurilor – zid de sprijin
  • Lucrări de amenajare canalizație subterană pentru cabluri electrice și de telecomunicații

Suprafața totală a străzii este de 52.157 de metri pătrați, din care carosabil 30.767 metri pătrați, acostamente 2.360 de metri pătrați, 2.801 metri pătrați trotuare, pistă bicicliști 10.064 metri pătrați și 2.747 metri pătrați rigole. De asemenea, în zonă există podețe, borduri și ziduri în suprafață de 863 metri pătrați, precum și 2.555 metri pătrați de zone verzi.

„Am semnat astăzi un contract extrem de important atât pentru medieșeni, cât și pentru locuitorii satului aparținător Ighișu Nou, un contract care prevede modernizarea drumului care face legătura între Mediaș și Ighiș. Pe lângă faptul că se va moderniza drumul, acesta va fi prevăzut la final și cu o pistă de bicicliști. Nu pot decât să urez mult succes firmei Strabag, în ducerea la bun sfârșit a acestui proiect și în același timp să îmi exprim speranța că lucrările vor fi de calitate, iar termenele vor fi respectate, așa cum sunt prevăzute în contract“, a declarat primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman. 

    Trimite prin e-mail