Aeroportul Internațional Cluj anunță lansarea unei noi destinaţii spre Italia, respectiv Perugia, operată de către compania aeriană Wizz Air, începând din sezonul de iarnă al anului 2022.
Zborurile spre Perugia vor fi operate în premieră absolută începând din 14 decembrie 2022, și reprezintă a 9-a destinație din Italia spre care va zbura Wizz Air din Cluj-Napoca, după Bari, Bologna, Catania-Sicilia, Milano-Bergamo, Roma-Ciampino, Veneția-Treviso, respectiv Torino și Napoli (din 3 august 2022). Italia se menține astfel în topul țărilor de destinație preferate de către pasagerii Aeroportului Internațional Cluj.
Perugia este un oraş în regiunea Umbria în Italia centrală, în apropiere de fluviul Tibru. Aeroportul este situat la aproximativ 12 kilometri de Perugia, un frumos oraş medieval, cu palate gotice şi cafenele de jazz, unde aleile străvechi din piatră se întâlnesc cu promenadele secolului al XIX-lea. Orașul găzduiește de asemenea una dintre cele mai prestigioase universităţi din Italia „Università degli Studi di Perugia”, fondată în anul 1308.
Viorel Federiga, preşedintele Consiliului de Administraţie și directorul general al Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, David Ciceo, au precizat cu această ocazie: „Aeroportul Internațional Cluj rămâne un motor de dezvoltare al regiunii iar eforturile sale de creştere a conectivităţii regiunii, sunt astăzi concretizate prin această nouă rută, Perugia, anunţată în premieră absolută pentru anul 2022, la care se adaugă şi celelalte destinaţii noi spre care va opera Wizz Air de pe aeroportul clujean: Corfu (din 1 august 2022), Napoli şi Torino (din 3 august 2022), respectiv Nisa (din 4 august). Operatorul aerian Wizz Air demonstrează încă o dată opțiunea fermă de a dezvolta baza sa operațională de pe aeroportul clujean, iar noua rută va deservi o importantă comunitate de români din regiunea Umbria care depășește 22.000 de persoane.”
Pasagerii Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj au acum posibilitatea de a călători spre peste 45 de destinaţii unice oferite de către operatorii aerieni, iar până la finalul anului se vor mai adăuga spre operare aproximativ 10 de rute, care urmează a fi lansate şi/sau reluate spre operare.
Zborurile directe spre Perugia vor fi operate cu două frecvențe pe săptămână, în zilele de miercuri și duminică, iar biletele sunt disponibile spre vânzare începând de astăzi, 28 iulie 2022.