marți, 13 septembrie 2022

Publicat la 9/13/2022 09:48:00 a.m. de

Au intrat în casă peste el și i-au furat bani și telefoane mobile

 

„La data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 03,30, un medieșean a sesizat Poliția Municipiului Mediaș cu privire la faptul că, în aceeași noapte, persoane necunoscute au pătruns în locuința sa în timp ce dormea și au sustras un telefon mobil, 3.000 de lei și 4.000 de euro. Valoarea prejudiciului creat se ridică la suma de 23.000 de lei.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Datorită verificărilor efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Sibiu, polițiștii medieșeni au reușit identificarea și prinderea persoanei bănuite de săvârșirea faptei. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 24 de ani, din județul Alba, față de care s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore. Acesta va fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.
 
NU TE TRANSFORMA ÎN VICTIMA HOȚILOR DIN LOCUINȚE!
 
Pentru a nu deveni victimă a furturilor din locuință, este important să reținem faptul că un hoț va căuta întotdeauna o locuință în care poate pătrunde cu ușurință:
Casele sau apartamentele cu geamuri lăsate deschise la parter sau cu uși descuiate atrag de multe ori interesul celor certați cu legea.
Astfel, asigurați-vă că toate căile de acces în locuința dumneavoastră sunt închise și încuiate, chiar dacă vă aflați în imobil.
Instalați un sistem de supraveghere video însoțită de senzori de mișcare și fixați camerele în așa fel încât toate punctele vulnerabile ale locuinței să fie acoperite.
Nu postați pe rețelele de socializare informații cu privire la bunurile de valoare pe care le dețineți, dar nici cu privire la faptul că, din diverse motive, personale sau profesionale, lipsiți de acasă o perioadă de timp mai scurtă sau mai lungă.
Rugați un vecin sau un alt apropiat să supravegheze locuința în lipsa dumneavoastră, cu atenție pe căile de acces, pe zgomotele neobișnuite din imobil, precum și la persoanele străine care pătrund în bloc sau în curtea comună, după caz.“, transmite IPJ Sibiu.
    Trimite prin e-mail