marți, 27 septembrie 2022

Publicat la 9/27/2022 05:37:00 p.m. de

Raluca Turcan: „La Camera Deputaților am decis că NU cresc salariile Parlamentarilor!” (VIDEO)


Proiectul legislativ privind creșterea salariilor aleșilor locali – primari și viceprimari – a fost votat astăzi în Camera Deputaților ca for legislativ. După ce Senatul a adoptat această lege ea a trecut astăzi și prin Camera Deputaților, dar cu o modificare majoră, în sensul în care salariile parlamentarilor nu vor fi mărite.

Deputatul PNL Raluca Turcan afirmă că în Senat „s-a făcut o gravă eroare prin care s-a creat percepția că demnitarii sunt preocupați doar de salariile lor. Parlamentarii, Miniștrii trebuie scoși din majorări”, spune Raluca Turcan

„Bugetarii nu trebuie puși cap în cap cu angajații din privat. Salariul minim va crește, au început discuțiile tripartite, astfel încât salariile să poată sa fie plătite concomitent cu dezvoltarea investițiilor.

Autoritățile publice locale trebuie susținute, pentru că de la bază se dezvoltă comunitățile. Pentru buna gospodărire, pentru integritate și activitate în interesul comunității.

Normal este să crească salariile tuturor angajaților din România, atât celor din privat, cât și celor de la stat raportat la rata inflației.

Dacă vrem performanță într-o primărie – avem nevoie și de salarii decente. Fiecare angajat să primească un salariu în funcție de calificările și responsabilitățile pe care le are.

Sunt și funcționari în sectorul public care sunt afectați de inflație și pe care trebuie să-i sprijinim analizând exact categoriile salariale rămase în urmă din perspectiva salarizării.

În plus, este obligatoriu să modernizăm cele două mari legi: legea pensiilor și legea salarizării în sectorul bugetar” a transmis Raluca Turcan.

    Trimite prin e-mail