Naşterea Maicii Domnului este
sărbătorită de Biserică în ziua de 8 septembrie.
Este prima mare sărbătoare din
anul bisericesc, care începe la 1 septembrie. Anul bisericesc începe şi se
termină cu două praznice împărăteşti închinate Maicii Domnului, Naşterea (8
septembrie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august).
Părinţii Maicii Domnului sunt
Ioachim şi Ana. Tatăl ei era din seminţia lui Iuda şi urmaş al regelui David,
iar mama sa era fiica preotului Matthan şi descendentă din familia preoţească a
lui Aaron. Astfel avea să se împlinească prorocia că Mesia va avea o dublă
descendenţă: împărătească şi preoţească.
Descendenţa Maicii Domnului a
fost tot atât de nobilă cât şi de sfântă. Căci nimic din ce este pământesc,
nici pietrele preţioase, aurul curat şi tot lemnul scump care s-au folosit din
plin la construcţia templului din Ierusalim, nu este vrednic de cinstea acestei
Preasfinte Fecioare, născută din curăţia părinţilor ei.
Acest lucru îl afirmă Sfântul
Ioan Damaschin, adresându-se către drepţii dumnezeieşti părinţi ai Maicii
Domnului: "Voi, păzind fireasca lege cu curăţie, v-aţi învrednicit celor
mai presus de fire daruri dumnezeieşti, pentru că pe Fecioara, dumnezeiasca
Maică, voi vieţuind cu dreaptă credinţă şi cu cuvioşie, în omenească fire aţi
născut, aţi odrăslit pe cea mai înaltă decât îngerii, pe fiica aceea ce şi pe
îngeri acum stăpâneşte. O, prea frumoasă şi prea dulce fiică! O, crinule, cel
ce ai crescut în mijlocul spinilor, fiind din rădăcină împărătească cea de bun
neam! Prin tine împărăţia cu preoţia s-au îmbogăţit!".
Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana
ajunseseră la o vârstă înaintată fără a avea copii. Cu toate că erau bogaţi şi
iubitori de Dumnezeu, din cauza nerodirii lor, Ioachim şi Ana erau defăimaţi,
fiind socotiţi de ceilalţi nevrednici şi neplăcuţi lui Dumnezeu.
Tradiţia spune că în al
cincizecilea an al căsătoriei lor, preotul de la Templu le-a refuzat în public
jertfa, numindu-i "blestemaţi".
Auzind aceasta, Sfântul
Ioachim nu a putut să se mai întoarcă la casa. S-a dus în câmp, la păstorii pe
care îi avea, şi a plâns pentru două lucruri: pentru nerodire şi pentru ocară.
Dar şi-a adus aminte de strămoşul său Avraam care l-a bătrâneţe a fost dăruit
cu fii şi a început să se roage Domnului şi Dumnezeului lui Israel ca să fie
miluit, să i se ridice ocara dintre oameni şi să se dea rod însoţirii sale la
bătrâneţe.
Sfânta Ana, aflând ce s-a
întâmplat la Templu şi că a fost părăsită, cu multă durere s-a rugat la
Dumnezeu, promiţându-I că de va naşte fiu sau fiică îi va închina Lui pruncul
cu toată inima.
Aflaţi în durere, cei doi
părinţi au primit veste prin arhanghelul Gavriil că rugăciunea lor nu a fost
trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa, iar pruncul
se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un "vas ales
lui Dumnezeu". (Luca 1, 4-23)
Cea care L-a născut pe
Mântuitorul Hristos, Maica Domnului, Împărăteasa tuturor sfinţilor,
mijlocitoarea către Dumnezeu a tuturor oamenilor, sprijinitoarea celor
păcătoşi, cea pe care Biserica o numeşte "mai cinstită decât heruvimii şi
mai mărită fără de asemănare decât serafimii", a fost concepută şi născută
în chip firesc şi a intrat în lume purtând, asemenea tuturor celorlalţi oameni,
povara păcatului strămoşesc.
Prin virtuţile şi sfinţenia
vieţii ei, a biruit însă orice ispită, orice păcat, agonisind har şi rămânând
fără pată, "fără prihană", "preacurată". Ca urmare a
acestei biruinţe, Dumnezeu a ales-o şi s-a adresat ei pentru ca Mântuitorul
lumii, Fiul lui Dumnezeu să se poată întrupa din ea.
Potrivit tradiţiei, când Maria
a împlinit trei ani, sfinţii Ioachim şi Ana au adus-o la templu, unde avea să
rămână până la vârsta de 15 ani. (sursa: (surse: vol. "Vieţile
Sfinţilor"; vol. "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste
an", arhim. Ilie Cleopa, 1996)
.jpg)
