miercuri, 14 septembrie 2022

Publicat la 9/14/2022 12:03:00 p.m. de

Transport pentru elevi, pe timpul lucrărilor

Societatea Meditur deservește un traseu nou dedicat exclusiv transportului școlar.
 
Școala 4 va fi reabilitată cu fonduri europene

Școala Gimnazială Numărul 4 va fi reabilitată în cadrul unui proiect cu fonduri europene. Pe perioada executării lucrărilor, 68 de elevi își vor desfășura activitatea în corpul de clădire al Școlii Gimnaziale numărul 7 de pe strada 1 Decembrie, fosta Școala Gimnazială numărul 5. Zilnic, de luni până vineri, acestora li se va asigura transportul din zona centrală în Gura-Câmpului.
 
Pe ordinea de zi
 
Consilierii locali medieșeni au avut în mapa de lucru în cadrul unei ședințe extraordinare, care a avut loc zilele trecute, un proiect de hotărâre privind aprobarea traseului L4E pentru transport școlar deservit de către societatea Meditur SA.

Finanțare europeană

Primăria Mediaș a câștigat un proiect cu finanțare din fonduri europene prin Programul operațional 2014-2022 axa prioritara 13.1, cu două obiective de investiții. Unul dintre acestea se referă la reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale Numărul 4 din centrul orașului. Pe perioada executării lucrărilor la această unitate de învățământ,  68 de elevi își vor desfășura activitatea în corpul de clădire al Școlii Gimnaziale numărul 7 de pe strada 1 Decembrie numărul 26, fosta Școala Gimnazială numărul 5.

Cerere aprobată
 
Școala Gimnazială Numărul 4 a solicitat asigurarea transportului gratuit pentru deplasarea elevilor în deplină siguranță la noua locație, conducerea societății Meditur a analizat solicitarea și a propus un traseu nou L4E, pe o rută deja existentă (T2). Traseul L4E pentru transport școlar va fi dedicat exclusiv elevilor pe durata execuției lucrărilor la Școala Gimnazială Numărul 4, exclusiv în perioada anului școlar, fără a lua în calcul vacanțele. Transportul școlar va fi deservit între orele 8-8.30 și 12.30-14.00. Astfel, turul este de pe strada Unirii – autogară ( cap linie 1) – strada Pompierilor (stația 1) – strada Baznei (stația 2) – strada 1 Decembrie (stația 3)- strada 1 Decembrie/Complex Vechi (cap linie 2), iar returului de pe strada 1 Decembrie/Complex Vechi ( cap linie 1) – strada Baznei (statia 1) – strada Unirii/gară (stația 2) – strada Pompierilor ( cap linie 2).
    Trimite prin e-mail