marți, 27 septembrie 2022

Publicat la 9/27/2022 04:21:00 p.m. de

Ziua Recoltei la Mediaș, un eveniment de neratat

Primăria Municipiului Mediaș ne reamintește de Ziua Recoltei, evenimentul care ține capul de afiș al toamnei în orașul de pe malul Târnavei Mari.

 
„Primăria Municipiului Mediaș organizează în data de 30 septembrie 2022 o nouă ediție a „Zilei Recoltei“, eveniment de tradiție în municipiul nostru. În acest an, manifestarea se va desfășura în Piața Regele Ferdinand I și va debuta la ora 10:00, cu slujba religioasă.
Programul va continua, între orele 10:30 și 12:30 cu momente artistice pregătite de către cei peste 1000 de preșcolari și elevi ai unităților de învățământ din municipiul Mediaș, însoțiți de către cadre didactice. De asemenea, nu vor lipsi tradiționala paradă a costumelor de toamnă, precum și diverse concursuri tematice organizate pentru copiii participanți la eveniment.
 
Începând cu ora 13:30, medieșenii prezenți la „Ziua Recoltei“ vor putea asista la un program artistic dedicat acestei sărbători, în compania interpreților și ansamblurilor locale de muzică și dansuri folclorice, dar și alături de artiști consacrați ai muzicii populare românești. Vor urca pe scena amplasată în Piața Regele Ferdinand I reprezentanți ai Clubului Copiilor Mediaș, ansamblurile folclorice „Târnavele“ și „Muguri de pe Târnave“, Costel Popa, Aurelian Suciu, Emilia Muntean, Cosmina Fulea, Luminița Dejan, Filuț Tabără, Bianca Crețu, Aurica Bacea, Ceterașii de pe Câmpie, Marius Ciprian Pop, Mariana Deac, Mariana și Adriana Anghel, Mihaela și Ciprian Istrate.

    Trimite prin e-mail