vineri, 14 octombrie 2022

Publicat la 10/14/2022 10:26:00 a.m. de

Derby-ul rundei în SuperLigă se joacă la Mediaș: FC Hermannstadt - Rapid

FC Hermannstadt trebuie să revină în puncte, după două runde sterile, tocmai cu Rapid București. Contând pentru etapa a 14-a a SuperLigii, meciul va avea loc astăzi, de la ora 21, pe Stadionul Gaz Metan Mediaș.

foto: facebook/FC Hermannstadt

Echipa sibiană caută să depășească momentul „U“ Cluj de runda trecută, care i-a adus a doua înfrângere consecutivă. Din păcate, a fost 0-1, după un nou meci în care a avut superioritate numerică fără să profite, la fel ca în Cupa României, cu FC Brașov, când a depășit divizionara secundă abia după loviturile de departajare.

Nici Rapid nu se simte prea bine, după o perioadă excelentă care i-a adus postura de lider în clasament. A coborât de acolo după o serie de patru partide în care a strâns abia 4 puncte din cele 12 puse în joc. A cedat cu FCU la Craiova, scor 0-1, apoi a învins acasă Mioveni, 1-0, a cedat apoi la Chindia, 1-2, iar runda trecută a scos de abia un 1-1 cu FC Botoșani, după ce a fost condusă pe tabelă jumătate de meci. A egalat Sousa în minutul 82.

Partida are o semnificație aparte, mai ales că Marius Măldărășanu, antrenorul sibienilor, a fost un jucător emblematic pentru Rapid, component al echipei care juca sfert de finală a Cupei UEFA în 2006. „Îmi doresc să își îndeplinească obiectivul pe care și l-au propus anul acesta, nu neg asta că țin cu ei în alte partide, dar la meciul direct trebuie să ne vedem doar interesul nostru“, a declarat Marius Măldărășanu la conferința de presă de dinaintea partidei.

Meciul cu Rapid este primul din istoria partidelor directe, cele două echipe nefiind față în față nici măcar în amicale.

Pentru această confruntare, Marius Măldărășanu, antrenorul FC Hermannstadt are tot lotul la dispoziție. „Ambele echipe trecem printr-o perioadă mai puțin reușită, ca să spun așa, după un parcurs bun, au apărut și două înfrângeri pentru noi. Dar acesta-i avantajul în fotbal, la 3-4 zile vine alt meci și va trebui să ne concentrăm pe jocul următor (…). Ne dorim să câștigăm. Va fi foarte dificil, pentru că întâlnim o echipă cu jucători de calitate, foarte echilibrată, cu un antrenor (nr – Adrian Mutu) care se bazează pe aceasta încercând să câștige fiecare meci. Mai ales pe Giulești, atacă încontinuu.“, a arătat antrenorul sibienilor.

Cei interesați pot achiziționa bilete de pe site-ul bilete.ro   AICI  sau de la casa de bilete de la Stadionul Gaz Metan, începând cu ora 19.

Etapa a 13-a: Voluntari – CS Mioveni 3-1 (2-1), FC Argeş – Universitatea Craiova 1-0 (0-0), Universitatea Cluj – Hermannstadt 1-0 (0-0), Rapid Bucureşti – FC Botoşani 1-1 (0-1), Sepsi – Farul Constanţa 0-1(0-1), Petrolul Ploieşti – FCSB 0-2 (0-0), FC U Craiova – Chindia Târgovişte 0-1 (0-0), UTA Arad – CFR Cluj 1-1

CLASAMENT

sursa: flashscore.ro


Programul etapei a 14-a: Vineri, 14 octombrie: Ora 18.15 FC Argeș – FC Voluntari, Ora 21.00 FC Hermannstadt – FC Rapid BucureștiSâmbătă, 15 octombrie: Ora 15.30 FC Botoșani – FCU Craiova 1948, Ora 18.00 Farul Constanța – Universitatea Cluj, Ora 21.00 Universitatea Craiova – FC Petrolul; Duminică, 16 octombrie: Ora 14.00 Chindia Târgoviște – CS Mioveni, Ora 20.30 FCSB – UTA Arad; Luni, 17 octombrie: Ora 21.00 CFR 1907 Cluj – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

VIDEO Conferința de presă

    Trimite prin e-mail