joi, 6 octombrie 2022

Publicat la 10/06/2022 11:17:00 a.m. de

Directorul Aeroportului Cluj, în ședința Asociației Aeroporturilor din România: „Trebuie să găsim soluții la criza din energie”

 

Directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo, a participat la ședința Asociației Aeroporturilor din România de la Iași, în care s-a discutat despre noile provocări cu care se confruntă transportul aerian și criza din energie care are un impact negativ major asupra aeroporturilor.

Directorii de aeroporturi din țară se află zilele acestea la Iași, la ședința de lucru a A.A.R., organizată de Asociația Aeroporturilor din România și Aeroportul Internațional Iași.

Miercuri, în deschiderea evenimentului au luat cuvântul: David Ciceo – Directorul General al Aeroportului Internațional Cluj și Președintele Asociației Aeroporturilor din România, Costel Alexe – Președintele Consiliului Județean Iași, Mihai Chirica – Primarul Municipiului Iași  și Romeo Vatră – Directorul General al Aeroportului Iași.

La lucrările ce se află în desfășurare participă  reprezentanți ai Autorității Aeronautice Civile Române, ai ROMATSA și ai Ministerului Transporturilor, precum și parteneri ai Aeroportului Iași, Strabag și Lagardere Travel Retail.

Teme de actualitate în domeniul aviației

Pe durata celor două zile de ședință, sunt dezbătute teme de actualitate în domeniul aviației, precum situația traficului aerian din România, criza energetică actuală, avantajele digitalizării aeroporturilor, securitatea cibernetică, probleme privind siguranța și securitatea pe aeroporturi, măsuri necesare în eventualitatea intrării în spațiul Schengen, atragerea de finanțări europene prin POIM, etc.

David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internațional Cluj și Președintele Asociației Aeroporturilor din România, a declarat:

„În cadrul ședinței directorilor generali ai aeroporturilor din România, discutăm la Iași despre noile provocări cu care se confruntă în această perioadă transportul aerian și implicit aeroporturile. Pe lângă aspectele de securitate, operaționale și cele de siguranță, trebuie să găsim soluții și la criza din energie care are un impact negativ major în bugetul aeroporturilor. În aceste condiții, încercăm să ne concentrăm pe atragerea fondurilor europene pentru proiectele de infrastructură aeroportuară, astfel încât să reușim să gestionăm traficul de pasageri care își revine după perioada pandemiei. Cel mai probabil, pe baza celor mai recente date, în anul 2022 vom recupera aproximativ 85% din traficul de pasageri înregistrat în anul 2019, înainte de pandemie. Mulțumim tuturor participanților la ședința A.A.R., directorilor de aeroporturi, reprezentanților Autorității Aeronautice Civile Române și celor de la Romatsa, deoarece colaborarea cu celelalte instituții care au atribuții în aviația civilă este extrem de importantă în vederea implementării regulamentelor internaționale și naționale pentru îmbunătățirea serviciilor oferite pasagerilor și pentru creșterea gradului de securitate și siguranță pe aeroporturi”.

La rândul său, Directorul General al Aeroportului Iași, Romeo Vatră, a spus: „Mă bucur că am reușit să aducem acest eveniment la Iași. Împreună cu specialiștii noștri, am abordat, printre altele, o problemă extrem de sensibilă în acest moment, și anume criza energetică, care poate afecta grav aeroporturile, fiind necesare demersuri urgente la nivel guvernamental, astfel încât să putem beneficia de o plafonare. În această perioadă se aprobă prin lege Ordonanța de Urgență 119, care reglementează plafonarea. Vin vremuri complicate, dar cu implicarea tuturor aeroporturilor și cu susținerea autorităților centrale, vom găsi cele mai bune soluții pentru a nu ajunge în imposibilitatea de a mai plăti facturile la energie. Măsurile trebuie gândite atât pe termen scurt cât și pe termen mediu. Mulțumesc conducerii A.A.R. pentru excelenta colaborare la această întâlnire, precum și invitaților care ne-au onorat cu prezența”.

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a declarat în deschiderea evenimentului: „În lipsa unor autostrăzi care să lege orașul Iași de sudul și de vestul țării, Aeroportul Iași este autostrada noastră aeriană, iar odată cu implementarea proiectului de extindere și modernizare, aeroportul va fi un adevărat avantaj strategic la nivel regional. Cooperarea dintre administrația județeană și echipa de la aeroport este esențială pentru a continua să sprijinim aerogara să facă față provocărilor actuale. Depășirea traficului din 2019 este un rezultat foarte bun care demonstrează capacitatea aeroportului de a face performanță. De noi depinde să fim proactivi și să susținem prin măsuri legislative și administrative activitatea aeroportului în contextul crizei energetice pentru a trece cu bine și peste această perioadă. Salut organizarea ședinței A.A.R. la Iași, în cadrul căreia se vor discuta toate aceste subiecte de actualitate pentru a se identifica soluții potrivite. Susținerea Consiliului Județean pentru buna funcționare a aeroportului va fi necondiționată”.

Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, a spus: „De-a lungul ultimilor ani, Aeroportul Internațional Iași s-a modernizat continuu și avem speranțe că la anul, după investiții cu fonduri europene de peste 70 de milioane de euro, municipiul Iași chiar va avea aeroportul pe care îl merită, ajungând la o capacitate de procesare de peste 3 milioane de pasageri pe an. Investiții importante se fac, din fericire, și la alte aeroporturi din țară. După doi ani de pandemie și de restricții de circulație, asistăm la o revigorare spectaculoasă a transporturilor aeriene, și este și rolul nostru, al autorităților locale, să fim alături de aeroporturi în toate provocările pe care trebuie să le depășească pentru a face față nevoilor pasagerilor”.

    Trimite prin e-mail