Deputatul
Christine Thellmann a inițiat un proiect de lege pe care îl consideră extrem de
important. Acesta ar urma să asigure un control oftalmologic gratuit pentru
copiii, iar pentru părinți decontarea unei părți din costul ochelarilor. ,,Să
faci o generație întreagă să conștientizeze cât de important este un control
oftalmologic – asta DA provocare! Proiectul
depus de mine în Parlament pentru decontarea controlului oftalmologic pentru
elevi și suportarea unei părți din costul ochelarilor își găsește susținere,
dar și îmbunătățirile necesare! Pe
marginea acestei inițiative legislative, am avut o întâlnire cu reprezentanții
Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Doamna director, Adela Cojan, mi-a
arătat un interes real față de acest proiect și ne va sprijini în perfecționarea
cadrului legal. Experiența experților de la CNAS va fi de ajutor mare, pentru că
sunt conștientă de faptul că finanțiștii vor zice că nu sunt bani sau că e un
program bun, dar foarte costisitor. Putem găsi portițe prin care să finanțăm
campanii de conștientizare privind prevenția și depistarea precoce, cu atât mai
mult cu cât toți minorii sunt asigurați, indiferent de categoria socială sau de
contributivitatea părinților. Elevii pot face controlul oftalmologic la orice
clinică care are contract cu CNAS sau la spital“, a
explicat Christine Thellmann.
Soluții financiare și tehnice
Deputatul medieșean mai spune că eforturile sale vor continua în direcția dezvoltării unor campanii de conștientizare în rândul părinților și profesorilor, dar și efectuarea de controale oftalmologice direct în școli. În acest sens, Christine Thellmann consideră că ar fi ideal să fie adus cel puțin la începutul anului școlar un oftalmolog care să evalueze vederea fiecărui minor. „Am prevăzut aceste detalii în actul normativ și sunt deschisă și către alte soluții financiare sau tehnice. Important este să avem o generație de copii sănătoasă și care va ști să-și monitorizeze starea de sănătate, deoarece ei sunt cei mai expuși la pericolele cu care vin noile tehnologii. Să nu uităm că persoanele care dezvoltă în timp afecțiuni grave, devin cazuri sociale. Sunt afecțiuni care pot fi tratate prin prevenție și depistare precoce. Ceea ce înseamnă un asistat social pentru bugetul de stat în plus, respectiv mai multe cheltuieli. Așadar, avantajele vor trebui văzute și de contabili și finanțiști!“, a mai explicat parlamentarul liberal.
Afecțiunile pot fi prevenite
Conform Organizației
Mondiale a Sănătății, în lume, la fiecare 5 secunde orbește un adult, iar la
fiecare minut, un copil. În acest context, oferirea unui voucher în scopul
cumpărării de ochelari de vedere pentru elevi cu siguranță ar impulsiona părinții
să vină cu copiii la oftalmolog. Această convingere este împărtășită și de Camelia
Margareta Bogdănici, Șeful Clinicii de oftalmologie Spitalul Sfântul
Spiridon din Iași,
fost deputat, cu care Christine Thellmann s-a întâlnit pentru a discuta despre
inițiativa sa legislativă. ,,Am avut o discuție foarte bună cu doamna doctor,
care mi-a dat motive în plus să lupt pentru adoptarea propunerii mele
legislative prin care statul să faciliteze accesul elevilor la un consult
oftalmologic, prin efectuarea acestuia chiar în școală, iar pe părinți încurajeze
să le cumpere celor mici ochelari, dacă au nevoie. Una dintre afecțiunile
oculare ce pot fi prevenite este ambliopia, cunoscută și sub denumirea de ochi
leneș. Aceasta este, spun specialiștii, principala cauză de scădere vizuală
determinată de prezența viciilor de refracție, dar poate fi prevenită prin
diagnosticul precoce al acestora. Dar pentru a pune un diagnostic mai întâi
trebuie să ducem copiii la consult sau screening vizual“, a mai explicat
Christine Thellmann.
Program extins
Parlamentul medieșean și-a propus să aibă întâlniri la nivel guvernamental, cu reprezentanții ministerelor, inspectoratelor școlare și cu manageri de școli, pentru a găsi resurse pentru derularea unor campanii de conștientizare și informare a elevilor și părinților lor, despre cum putem proteja ochii și vederea celor mici. Aceasta își dorește să extindă programul nu doar la gimnaziu și liceu, ci și pentru copiii cu vârsta de până la 5 ani, perioada în care, încă se poate recupera vederea. „Îi mulțumesc mult doamnei Camelia Bogdănici pentru susținerea demersului meu și pentru toate argumentele pe care mi le-a oferit în încercarea mea de a-i convinge și pe colegii parlamentari să voteze această lege“, mai spune deputatul PNL.
Pe marginea acestei inițiative legislative, am avut o întâlnire cu reprezentanții Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Doamna director, Adela Cojan, mi-a arătat un interes real față de acest proiect și ne va sprijini în perfecționarea cadrului legal. Experiența experților de la CNAS va fi de ajutor mare, pentru că, sunt conștientă de faptul că finanțiștii vor zice că nu sunt bani sau că e un program bun, dar foarte costisitor.
Putem găsi portițe prin care să finanțăm campanii de constientizare privind prevenția și depistarea precocea, cu atât mai mult cu cât toți minorii sunt asigurați, indiferent de categoria socială sau de contributivitatea părinților. Elevii pot face controlul oftalmologic la orice clinică care are contract cu CNAS sau la spital.
Eforturile mele vor continua în direcția dezvoltării unor campanii de conștientizare în rândul părinților și profesorilor și efectuarea de controale oftalmologice direct în școli. Ar fi ideal să aducem cel puțin la începutul anului școlar un oftalmolog care să evalueze vederea fiecărui minor.
Am prevăzut aceste detalii în actul normativ și sunt deschisă și către alte soluții financiare sau tehnice. Important este să avem o generație de copii sănătoasă și care va ști să-și monitorizeze starea de sănătate, deoarece ei sunt cei mai expuși la pericolele cu care vin noile tehnologii.
Să nu uităm că persoanele care dezvoltă în timp afecțiuni grave, devin cazuri sociale. Sunt afecțiuni care pot fi tratate prin prevenție și depistare precoce. Ceea ce înseamnă un asistat social pentru bugetul de stat în plus, respectiv mai multe cheltuieli. Așadar, avantajele vor trebui văzute și de contabili și finanțiști!
La aceeași întâlnire am abordat și alte subiecte, legate de decontarea concediilor medicale, despre necesitatea unui instrument legal de verificare pentru angajator dacă angajatul chiar este în concediul medical, adeverințele/atestatele eliberate de medici care stau drept dovadă că persoana suferă de anumite afecțiuni de sănătate incompatibile cu câmpul muncii sau despre decizia medicală care nu poate fi contestată.“, a transmis deputata Christine Thellmann pe pagina de socializare.