joi, 13 octombrie 2022

Publicat la 10/13/2022 08:25:00 a.m. de

Victorie în Parlament. Proiectul inițiat de deputatul PNL Christine Thellmann a trecut de Senat

Deputatul medieșean Christine Thellmann a reușit o primă victorie în demersul său legat de acordarea unor vouchere pentru control oftalmologic și achiziționarea de ochelari de vedere pentru copii. Proiectul inițiat de parlamentarul PNL a fost adoptat de Senat și merge spre Camera Deputaților.

 
Senatul a adoptat astăzi în unanimitate propunerea mea de lege prin care elevii să primească un sprijin financiar de la stat pentru achiziționarea unei perechi de ochelari de vedere.
Împreună cu amendamentele de la Senat proiectul va trece spre Camera Deputaților, care este cameră decizională.
La Senat, programul a fost extins de la clasele primare până la cele preuniversitare. Tichetele vor fi acordate elevilor din familii vulnerabile. Este un prim pas în realizarea a ceea ce mi-am propus cu acest proiect: să ajungem, în timp, să sprijinim educația pentru sănătate și să protejăm vederea tuturor elevilor noștri.
Voi continua discuțiile cu reprezentanții Ministerului Sănătății și ai Ministerului de Finanțe pentru a face acest program funcțional pentru cât mai mulți elevi.
Este mai ieftin să previi decât să tratezi, iar cei mai tineri dintre noi trebuie să fie educați și încurajați să meargă în fiecare an la un control oftalmologic. Dacă am putea face acest control în școli, ar fi ideal!
Mulțumesc colegilor pentru votul favorabil!“, a transmis deputatul PNL Christine Thellmann.
 
Reamintim, deputatul medieșean a inițiat un proiect de lege pe care îl consideră extrem de important, prin care urmează să se asigure un control oftalmologic gratuit pentru copiii, iar pentru părinți decontarea unei părți din costul ochelarilor. „Să faci o generație întreagă să conștientizeze cât de important este un control oftalmologic – asta DA provocare!  Proiectul depus de mine în Parlament pentru decontarea controlului oftalmologic pentru elevi și suportarea unei părți din costul ochelarilor își găsește susținere, dar și îmbunătățirile necesare!  Pe marginea acestei inițiative legislative, am avut o întâlnire cu reprezentanții Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Doamna director, Adela Cojan, mi-a arătat un interes real față de acest proiect și ne va sprijini în perfecționarea cadrului legal. Experiența experților de la CNAS va fi de ajutor mare, pentru că sunt conștientă de faptul că finanțiștii vor zice că nu sunt bani sau că e un program bun, dar foarte costisitor. Putem găsi portițe prin care să finanțăm campanii de conștientizare privind prevenția și depistarea precoce, cu atât mai mult cu cât toți minorii sunt asigurați, indiferent de categoria socială sau de contributivitatea părinților. Elevii pot face controlul oftalmologic la orice clinică care are contract cu CNAS sau la spital“, a explicat Christine Thellmann.
 
Soluții financiare și tehnice
 
Deputatul medieșean mai spune că eforturile sale vor continua în direcția dezvoltării unor campanii de conștientizare în rândul părinților și profesorilor, dar și efectuarea de controale oftalmologice direct în școli. În acest sens, Christine Thellmann consideră că ar fi ideal să fie adus cel puțin la începutul anului școlar un oftalmolog care să evalueze vederea fiecărui minor. „Am prevăzut aceste detalii în actul normativ și sunt deschisă și către alte soluții financiare sau tehnice. Important este să avem o generație de copii sănătoasă și care va ști să-și monitorizeze starea de sănătate, deoarece ei sunt cei mai expuși la pericolele cu care vin noile tehnologii. Să nu uităm că persoanele care dezvoltă în timp afecțiuni grave, devin cazuri sociale. Sunt afecțiuni care pot fi tratate prin prevenție și depistare precoce. Ceea ce înseamnă un asistat social pentru bugetul de stat în plus, respectiv mai multe cheltuieli. Așadar, avantajele vor trebui văzute și de contabili și finanțiști!“, a mai explicat parlamentarul liberal.

 

    Trimite prin e-mail