joi, 17 noiembrie 2022

Publicat la 11/17/2022 04:52:00 p.m. de

Fonduri europene. Proiectul de pe strada Baia de Nisip intră în faza de execuție

Încă un proiect cu fonduri europene intră în faza de execuție la Mediaș. Astăzi, la sediul municipalității, a avut loc semnarea contractului de proiectare și achiziție aferent proiectului „Construcție locuințe sociale colective, inclusiv utilități și amenajări exterioare loc de joacă, str. Baia de Nisip”.
 

„Astăzi, 17 noiembrie 2022, a fost semnat la sediul Primăriei Mediaș, de către primarul municipiului Mediaș dl. Gheorghe Roman și de către reprezentanții firmelor câștigătoare contractul de proiectare și execuție a lucrărilor de construcție aferente proiectului „Construcție locuințe sociale colective, inclusiv utilități și amenajări exterioare loc de joacă, str. Baia de Nisip”. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, axa prioritară 9, prioritatea de investiții 9.1 – DLRC (CLLD), Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban
Prețul total al contractului de proiectare și execuție este de 35.279.939,30 lei, din care 621.896,64 lei sunt alocați serviciilor de proiectare, iar 34.658.042,66 lei pentru execuția lucrărilor.

Principalele obiective ale proiectului sunt:

-  Construirea unui ansamblu de 8 imobile cu un număr total de 80 apartamente (32 de apartamente cu 3 camere, 32 de apartamente cu 2 camere, 16 apartamente de 1 cameră) și a unui număr de 40 locuri de parcare supraterane

-  Revitalizarea unui spațiu abandonat, neutilizat prin crearea și amenajarea unui loc de joacă pentru copii, și totodată crearea unor spații de recreere și activități sportive pentru persoanele adulte din zonele marginalizate.

În mod concret, lucrările preconizate vor consta în realizarea unui ansamblu de 8 imobile cu regim de înălțime P+3E, cu un număr total de 80 apartamente, precum și amenajarea incintei și racordarea imobilelor la utilități. Se vor construi două tipuri de imobile, 4 imobile tip de A (cu câte 3 apartamente pe nivel, 16 apartamente de 3 camere, 16 apartamente de 2 camere și 16 apartamente de 1 cameră) și 4 imobile de tip B (cu câte 2 apartamente pe nivel, 16 apartamente de 3 camere și 16 apartamente de 2 camere).
Amenajările exterioare vor consta în amenajarea unei străzi de incintă și a unui trotuar pe o singură parte, alei pietonale între clădiri, 40 de locuri de parcare, branșarea imobilelor la utilitățile aflate în zonă (apă, canalizare, energie electrică, gaze naturale), precum și revitalizarea unui spațiu verde deficitar, neutilizat, transformat într-un spațiu cu scop recreativ și de agrement – spațiu de joacă și amenajarea spațiului verde adiacent.“, a transmis Primăria municipiului Mediaș.
    Trimite prin e-mail