marți, 1 noiembrie 2022

Publicat la 11/01/2022 11:17:00 a.m. de

Unde călătorim la iarnă de pe Aeroportul Internațional Cluj? Destinații în premieră și ofertă bogată

 

După un sezon de vară de succes care a adus recorduri de pasageri, Aeroportul Internațional Cluj trece la sezonul de iarnă cu alte vești bune legate de noile oportunități de călătorie pentru pasageri.

Compania aeriană HiSky anunță faptul că va începe operarea celei de-a doua rute internaţionale, după Dublin, respectiv zborurile directe spre Tel Aviv, operate cu două frecvențe pe săptămână, începând din 8 decembrie 2022, în baza următorului program de zbor:

Zile de operare: Joi și duminică

Program de operare: Cluj-Napoca 07.00 – Tel-Aviv 10.00; Tel-Aviv 11.00 – Cluj-Napoca 14.00

Oraşul Tel Aviv este situat pe coasta Mării Mediterane, la 58 km de Ierusalim, la cumpăna dintre Occident şi Orient, oferind astfel o diversitate de obiective turistice, de la muzee, galerii de artă până la locuri bine conservate de mii de ani, fiind ales şi ca destinaţie turistică în special pentru plajele sale minunate. Mai mult, orasul are statut de patrimoniu mondial UNESCO din anul 2003, ca o recunoastere a exemplarelor sale unice de arhitectură, ce aparţin stilului Bauhaus – un stil modernist de construcţie ce apartine secolului XX-lea. Aeroportul din Tel Aviv, este situat la 19 km de oraş.

Odată cu startul noului sezon de iarnă şi compania aeriană Ryanair începe de astăzi, 1 noiembrie 2022, operarea zborurilor spre Dublin, una dintre cele mai atractive destinaţii cu plecare de la Cluj-Napoca, conform programului următor:

Zile de operare

Marți: Cluj-Napoca 22.20 – Dublin 23.50; Dublin 16.30 – Cluj-Napoca 21.50
Sâmbătă: Cluj-Napoca 18.50 – Dublin 20.20; Dublin 13.00 – Cluj-Napoca 18.20

De asemenea, compania aeriană Wizz Air va opera în sezonul de iarnă W22-23, două rute noi spre Leeds (din 1 noiembrie 2022) şi Perugia (din 7 decembrie 2022), după cum urmează:

Leeds

Marți: Cluj-Napoca 15.15 – Leeds 16.30; Leeds 17.15 – Cluj-Napoca 22.10
Vineri: Cluj-Napoca 06.10 – Leeds 07.25; Leeds 08.15 – Cluj-Napoca 13.10

Perugia

Miercuri și duminică: Cluj-Napoca 19.35 – Perugia 20.30; Perugia 21.05 – Cluj-Napoca 23.55

Viorel Federiga, președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj a precizat următoarele: „Apreciem decizia de expansiune a operatorilor aerieni HiSky, Ryanair şi Wizz Air în sezonul de iarnă 2022-2023, de pe aeroportul clujean. Noile zboruri reprezintă confirmarea eforturilor constante de recuperare a traficului aerian și răspund nevoilor de conexiune ale pasagerilor care aleg să călătorească de pe Aeroportul Internaţional Cluj.“

David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj a declarat: „Sezonul de iarnă aduce noi rute interesante cu plecare de pe Aeroportul Internaţional Cluj, ceea ce înseamnă o şi mai mare diversitate a alternativelor de călătorie pe cale aeriană, pentru că, deseori, competiţia între operatorii aerieni aduce şi scăderi de preţuri la bilete. Suntem convinși că noile destinaţii vor fi apreciate de pasageri, pe toate segmentele de trafic, respectiv trafic business, etnic sau turistic.”

În perioada sezonului de iarnă, pe Aeroportul Internațional Cluj pasagerii vor avea posibilitatea de a alege una dintre cele 47 de rute spre peste 20 de țări din Europa și Orientul Mijlociu. Pentru cei care doresc vacanțe spre destinații însorite vor fi disponibile zboruri charter spre Egipt sau Emiratele Arabe Unite.

    Trimite prin e-mail