miercuri, 2 noiembrie 2022

Publicat la 11/02/2022 05:36:00 p.m. de

Urgența Spitalului Județean a fost complet modernizată

Condiții ca la clinicile private pentru pacienții care vin la Urgența de la Spitalul Județean Sibiu și pentru personalul angajat. Clădirea a fost modernizată complet și s-a extins cu aproximativ 300 mp la parter și cu un etaj tehnic de 47 mp. Urgența a fost dotată cu computer tomograf performant, transmite Consiliul Județean Sibiu.

 
Investiția de față confirmă preocuparea constantă pe care Consiliul Județean Sibiu o are în domeniul sănătății, dovedind încă o dată că pacientul se află în centrul atenției noastre. Am creat posibilitatea ca și personalul medical din Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu să se alăture acestui deziderat, întrucât numai printr-un efort comun vom reuși. Unitatea de Primiri Urgențe este locul în care zilnic vin în medie 160 de oameni care au nevoie de ajutor. Este de datoria noastră să facem tot ceea ce putem ca acești oameni să beneficieze de servicii medicale imediate și de calitate, pentru că, de multe ori, acestea fac diferența între viață și moarte”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
 

Consiliul Județean Sibiu a reușit să aducă la standarde europene Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean Sibiu. Clădirea a trecut printr-un amplu proces de modernizare, care a inclus și o extindere de la 500 mp la aproape 850 mp, precum și o sistematizare exterioară. Totodată, Secția a fost dotată cu echipamente și aparate medicale noi, printre care se remarcă un computer tomograf performant.
 
Practic, Urgența din Sibiu s-a schimbat radical, condițiile oferite pacienților fiind la nivelul celor existente în clinicile private. În plus, timpul de așteptare pentru preluarea pacienților s-a redus considerabil. Odată cu punerea în funcțiune a computerului tomograf, pacienții nu vor mai fi transportați în căruciorul cu rotile sau cu targa la CT-ul de la Secția Radiologie, aflată în clădirea Maternității, aspect care prelungește timpul pentru efectuarea acestei investigații, stabilirea diagnosticului și instituirea tratamentului.

 
Accesul pacienților la Urgențe se face diferențiat: o intrare pentru cei care vin  prin forțe proprii și o alta pentru pacienții aduși cu ambulanța, fluxul de pacienți fiind astfel mult mai ușor de gestionat. Prin extinderea realizată, pacienții nu mai sunt scoși din ambulanță sub cerul liber, deseori în condiții meteo nefavorabile, ci sunt preluați din ambulanțe într-un spațiu protejat, sub noua copertină, care, la nevoie, se poate izola datorită ușilor tip rulou.
 

Sala de așteptare are o suprafață generoasă și este prevăzută cu toalete pentru pacienți, inclusiv pentru persoane cu dizabilități. Registratura a fost extinsă la patru posturi față de un post cât era anterior, scurtându-se astfel timpul pentru preluarea datelor pacienților și a fișelor completate de aceștia. Prin intermediul unui ecran mare, pacienții sunt informați despre tot personalul medical care este de gardă. Un element de noutate îl va constitui instalarea în scurt timp a unui sistem de ticketing, cu număr de ordine, acordat în funcție de tipul de urgență al fiecărui pacient.


Printre noile avantaje pe care le au pacienții, în urma finalizării investiției Consiliului Județean Sibiu, se numără și suplimentarea numărului de paturi de resuscitare, de la un pat la trei paturi, crescând astfel șansele de salvare a celor aflați în situații critice. Au fost montate rampe de oxigen la fiecare pat din UPU, dar și pe hol, pentru a se putea interveni prompt în eventualitatea în care se deteriorează starea de sănătate a pacienților care așteaptă să fie preluați. UPU Sibiu devine astfel printre puținele unități din țară care sunt dotate cu o instalație de oxigen extinsă.


Proiectul de modernizare, extindere și dotare a Unității de Primiri Urgențe a fost finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, la care s-a adăugat contribuția financiară a Consiliului Județean Sibiu. În plus, lucrările de sistematizare exterioară au fost acoperite de sponsorizarea oferită de compania Romgaz.
 
Contractul de proiectare și execuție a fost încheiat cu Asocierea Total NSA AG Construct SRL – Pro Hart Group SRL – Allbizz SRL, în 18.02.2020, valoarea actualizată a contractului fiind de 10.270.541,18 lei cu TVA.
 
Ordinul de începere a lucrărilor de execuție a fost emis în data de 20.05.2021, acestea derulându-se pe o perioadă de 14,5 luni. Lucrările au fost efectuate în plină pandemie COVID, fapt care a interferat, pe alocuri, cu graficul de lucrări, însă serviciile medicale oferite de Unitatea de Primiri Urgențe nu au fost afectate și tot disconfortul resimțit de pacienți, de aparținători, de personalul medical și auxiliar a fost în final răsplătit de condițiile la standarde moderne de care beneficiază fiecare.
 
Valoarea totală a proiectului este de 10.813.574,94 lei cu TVA, din care:
  • valoarea cheltuielilor eligibile: 6.836.861,59 lei inclusiv TVA
  • valoarea cofinanțării Consiliului Județean Sibiu: 3.839.976,11 inclusiv TVA lei, din care: 3.839.976,11 lei inclusiv TVA reprezentând cheltuieli neeligibile, și 136.737,24 lei inclusiv TVA reprezentând contribuția Consiliului Județean Sibiu/UAT Județul Sibiu la cheltuielile eligibile
Modernizarea Urgenței a presupus și lucrări de sistematizare exterioară, precum lucrări la rețeaua de canalizare exterioară, la sistemul de scurgere a apelor pluviale (rigole) și amenajarea accesului și al parcării din proximitatea UPU. Acestea au fost realizate ca urmare a obținerii unei sponsorizări, în luna iunie 2022, din partea Societății Naționale de Gaze Naturale Romgaz SA, în valoare de 1.007.899 lei cu TVA.
    Trimite prin e-mail