Grupul de Acțiune Locală Podișul Mediașului
organizează, la sfârșitul acestei săptămâni, evenimentul de lansare a traseelor
turistice marcate în cadrul proiectului „Trasee turistice în Colinele
Transilvaniei”. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 19 noiembrie, în zona Hoghilag
– Prod și va consta în parcurgerea traseului, un concurs de tip vânătoare de
comori, foc de tabără cu muzică folk, cină tradițională gătită la ceaun. De
asemenea, doritorii vor putea testa plimbarea cu bicicleta electrică.
Evenimentul de lansare a proiectului „Trasee turistice în Colinele Transilvaniei” va debuta sâmbătă, la ora 11, cu
întâlnirea participanților în Hoghilag, în fața clădirii primăriei. De acolo se
va pleca pe traseul marcat Hoghilag – Prod, cu o lungime de 7,5 kilometri și
236 metri diferență de nivel. De la ora 13:30 este programată o degustare de
produse tradiționale de la producătorii locali, la Casa Parohială Evanghelică
din Prod, iar o oră mai târziu va avea loc festivitatea de premiere a
câștigătorilor concursului. Între orele 14:00 – 17:00 sunt programate activități
în aer liber în curtea Casei Parohiale Evanghelice din Prod, iar de la ora 17:00
un foc de tabără cu muzica folk și cină tradițională.
Reguli și premii
Concursul este destinat famillilor, dar
se poate participa și individual. Fiecare participant va primi o listă a
obiectelor amplasate pe traseu și o listă cu fotografii de realizat pe
parcursul traseului marcat Hoghilag – Prod. Fiecare element de pe listă are un
anumit punctaj, prin însumarea punctelor se va stabili clasamentul, pe fiecare
dintre cele două categorii – Familie și Individual. Premiile, în valoare totală
de 1.000 lei, constau în coșuri cu bunătăți din zona Podișul Mediașului,
produse locale care provin de la Cooperativa Bucate din Proximitate. Înscrierea
la concurs este gratuită, prin completarea formularului disponibil online.
Numărul de locuri este limitat, iar criteriul de alegere este primul venit,
primul servit.
Informații despre proiect
Eveniment de sâmbătă este realizat
în cadrul proiectului ,,Trasee turistice în Colinele Transilvaniei”, finanțat
prin Măsura 19 – LEADER, Submăsura 19.3 B, Programul Național de
Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
Grupul de Acțiune Locală Asociația Transilvană Brașov Nord, în parteneriat cu Asociația Grupul de Acțiune Locală Dealurile Târnavelor, Asociația Grupul de Acțiune Locală Podișul Mediașului și Asociația Grupul de Acțiune Locală Microregiunea Hârtibaciu și-au propus ca, prin acest proiect, să contribuie la dezvoltarea și promovarea traseelor turistice din Colinele Transilvaniei. Astfel, au fost create 4 echipe locale de voluntari care au oferit sprijin în marcarea și în viitor, în întreținerea acestor trasee. În 2022 au fost marcate noi trasee turistice în Colinele Transilvaniei de peste 120 de kilometri.