Sâmbătă va avea loc, la Sibiu, primul meci pe Municipalul reconstruit de „Fabrica de stadioane”. Fotbal Club Hermannstadt întâlnește, de la ora 19, Farul Constanța, liderul Superligii României la fotbal.
Ne așteptăm deci la o partidă cu tribunele pline, dincolo de duelul fotbalistic de referință pentru istoria orașului, a Stadionului Municipal. E primul meci oficial de fotbal disputat pe (noua) arenă a orașului, una proaspăt reconstruită în urma unei investiții de cca 40 milioane de euro.
După omologarea de către Liga Profesionistă de Fotbal, eveniment care a avut loc în 29 noiembrie și inaugurarea festivă, în prezența oficialităților locale de Moș Nicolae, sâmbătă vine rândul inaugurării printr-un prim meci de fotbal.
Inaugurarea aduce în atenția publică un fapt cu totul remarcabil: stadionul a fost edificat de către un important constructor local, CON-A, care și-a câștigat o veritabilă faimă de „fabrică de stadioane”. Aceasta, pentru că firma CON-A contabilizează nu mai puțin de cinci proiecte mari cu funcționalități sportive, însumând nu mai puțin de 700 de milioane de lei.
Un portofoliu impresionant de construcții sportive
În portofoliul companiei deținute de omul de afaceri Mircea Bulboacă s-au adunat în ultimii ani impresionante structuri cu destinație sportivă: Cluj Arena, stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova și stadionul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu.
Construcția cu cea mai mare valoare a investiției este stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova, un proiect de aproape 250 de milioane de lei, inaugurat în 2017 și plasat în rândul celor mai bune structuri de acest fel din lume.
CON-A a construit la Cluj-Napoca Sala Polivalentă și Cluj Arena. Sala Polivalentă Cluj-Napoca este cea mai modernă și încăpătoare construcție destinată organizării de evenimente. Construcția realizată de CON-A deține deja un record: este clădirea civilă din România cu cele mai lungi grinzi metalice, cu 73 de metri de deschidere liberă, dimensiuni care mai sunt întâlnite doar la hangarele avioanelor.
Cel mai recent proiect anunțat din zona sportivă pentru CON-A este construirea noii săli polivalente la Pitești. Noua sală va avea o capacitate de aproximativ 5.000 de locuri și va putea găzdui mai multe tipuri de competiții sportive internaționale, precum handbal, volei și baschet, dar și evenimente non-sportive.
Iar, zilele trecute, a fost inaugurat Municipalul sibian.
Materiale și forță de muncă locale
Un alt fapt, de asemenea remarcabil pentru angajamentul local privind comunitatea locală al companiei, este că aproximativ 80% din materialele de construcție folosite la ridicarea noului stadion sunt produse în Sibiu, de fabricile grupului CON-A și alți parteneri locali. Este vorba despre materialele folosite la construcție, elemente de structuri de beton, profile de geamuri, de uși și altele de acest fel.
Stadionul Municipal a fost practic reconstruit de la zero, noua structură a stadionului include vestiare pentru sportivi, antrenori și copii de mingi, săli de masaj, cabinete medicale, saune și o sală de forță.
De asemenea, arena sportivă beneficiază de spații generoase pentru mass media, incluzând sală de conferințe, spații de lucru cu acces la wi-fi, trei studiouri de televiziune, sală pentru crainici, camere de machiaj etc. În plus, în exterior există locuri speciale pentru amplasarea camerelor tv.
Instalația de nocturnă a stadionului corespunde tuturor normelor UEFA.
Totodată, stadionul oferă facilități pentru atletism și box. Există o pistă de atletism în lungime de 400 de metri cu patru culoare și o sală de atletism situată sub tribuna a II-a care oferă condiții optime de pregătire. Stadionul beneficiază și de o sală de box cu vestiare și grupuri sanitare proprii.
În același timp, cei care vin să asiste la diversele manifestări pe care le va găzdui stadionul vor avea la dispoziție și 21 de spații de alimentație publică.
Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu, la inaugurarea Stadionului Municipal
“Am finalizat lucrările de modernizare a Stadionului Municipal Sibiu, o investiție amplă, în valoare de 211 de milioane de lei, finanțată exclusiv din bugetul local al Sibiului – deci, fiecare sibian a contribuit financiar la realizarea lui. Acesta este un obiectiv necesar și mult așteptat, completând portofoliul de lucrări pe care le finanțăm în educație, sănătate și infrastructura rutieră, pentru transportul public și pentru biciclete. Sibienii își doresc să facă sport și să vadă sport așa că, noi, ca administrație locală, investim în egală măsură și în acest domeniu precum și în obiective de timp liber, pentru ca Sibiul să fie un oraș în care se trăiește frumos.”
Mircea Bulboacă, Președintele Grupului CON-A, la inaugurarea stadionului Municipal Sibiu
”În urmă cu mai bine de doi ani am primit cu bucurie vestea că suntem compania care a câștigat licitația pentru această lucrare. Bucuria a fost dublată și de o mare emoție, pentru faptul că noi avem experiență în acest domeniu: am construit stadionul din Craiova, stadionul din Cluj etc.
Lucrurile nu păreau foarte complicate, la început, însă trebuie să vă spun că am traversat o peroadă extrem, extrem de grea de încercări: pandemie, apoi o creștere exagerată și nemaiîntâlnită a prețurilor materialelor de construcții, urmată de o criză energetică și apoi războiul de la granițe, cu o perturbare majoră în aprovizionarea cu materiale de construcții. Anumite materiale care, în mod obișnuit ne veneau în 6-8 săptămâni de la comandă, ajunesem să le primim și după nouă luni. De aceea întreaga noastră echipă a fost mobilizată să găsească soluții. Și aici mă bucur că am avut o conlucrare extraordinară cu reprezentanții primăriei și cu cei care s-au ocupat de această investiție. Au înțeles lucrurile și în final s-au luat decizii bune și la timp. Așa am ajuns, astăzi, să vă putem prezenta un stadion de înaltă ținută și care corespunde tuturor cerințelor fotbalului modern.
Îi mulțumesc întregii echipe CON-A și le mulțumesc coaboratorilor noștri.
Îi doresc mult succes echipei sibiene de fotbal. Sper ca acest lăcaș să devină un templu al sportului sibian și, de ce nu, al sportului din țara noastră și să aducă mari bucurii sibienilor, deoarece, efortul financiar, după cum spunea doamna primar, a fost făcut de fiecare sibian.”