miercuri, 11 ianuarie 2023

Publicat la 1/11/2023 01:13:00 p.m. de

Prins la furat lemne lângă Ruși

Ieri la prânz, în extravilanul localității Ruși, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au depistat un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Ruși, în timp ce conducea un tractor cu remorcă în care transporta material lemnos fără a deține documentele legale de proveniență și transport.

În urma cercetărilor și măsurătorilor efectuate, s-a constatat că este vorba despre cantitatea de 1,74 mc de material lemnos din specia stejar și carpen, lemn pe care l-ar fi tăiat ilegal din zona împădurită a localității Ruși.

În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori, respectiv furt de arbori.

Materialul lemnos confiscat a fost predat reprezentanților ocolului silvic competent în zonă.

    Trimite prin e-mail