Într-o țară în care consumul de droguri e complet scăpat de sub control, în care instituțiile statului sunt încă la stadiul de vorbe, dramele de înmulțesc. Puțini au curajul să vorbească despre ele, puțini au prilejul de a-și face cunoscute experiențele.
O mamă din Sibiu, la capătul puterilor, a strigat după ajutor în fața autorităților reunite ieri în Centrul Cultural „Ion Besoiu“, la o conferință pe tema drogurilor. Polițiști, medici, reprezentanți ai Instituției Prefectului (Sibiu), Consiliului Județean Sibiu, Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, participanți la Conferința Your Extraordinary Success without Drugs „Da vieții, fără droguri” organizată de Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu și ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică), au fost întrebați simplu: „Vreau să întreb, să încerc, ce soluții să găsesc aici, în țară?”
”Duc problema asta de un an de zile: copilul meu este dependent de droguri. Acum e cu tatăl ei (n.r. – fiica), închisă în casă, de frică să nu iasă să ia droguri. Acum trei zile am fost internată cu ea în spital, legată de pat, sedată, ca să reziste. Sunt la capătul puterilor. Am încercat tot! Timp de un an de zile. Am mers la psihiatru, am făcut tratamente psihiatrice, am internat-o în spital, am chemat poliția, salvarea…copilul meu, de la amfetamine, este violent cu noi. Rupe tot în casă! Se distruge pe ea!
A fost un copil minunat, cu note foarte bune, foarte talentat, foarte inteligent. Inteligența, probabil c-a fost unul dintre motivele…încercarea de a epata, de a încerca lucruri noi, de a atrage atenția.”
Așa își începe femeia mărturia cutremurătoare. Apoi continuă să povestească despre calvarul prin care trece de un an de zile, într-o țară care nu are legislația adecvată pentru a putea ajuta minorii dependenți de droguri, în ciuda faptului că oamenii care lucrează în sistem fac tot ce pot, dar legea nu îi ajută.
„Problema e că nu am găsit soluții. Și de aceea sunt aici. Tratamentul psihiatric nu ne-a ajutat, spitalele de psihiatrie nu sunt pregătite. În spitalul de psihiatrie am fost internată de două ori cu ea, aici, la Sibiu. Am stat cu ea acolo. Asistentele sunt depășite. Terapeuți nu sunt, medicii, ca să poată să-i susțină și să-i stăpânească, îi sedează, nu au de ales. Sunt de acord. Dar de data asta, fiicei mele, de exemplu, i s-au dat niște medicamente foarte puternice, care ar fi putut să-i facă și mai rău, dar NU AVEAU de ales, efectiv! Asta este țara! Atâta se poate la momentul ăsta, pentru că legislația nu permite mai mult. Centre pentru minori nu există în toată țara. Există doar o organizație tip challenge, care funcționează în București și încă 3-4 centre din țară, dar acolo copilul trebie să vrea să meargă, altfel nu poate fi ținut. Fiica mea a stat 2 săptămâni acolo, e un program extraordinar, care durează 9 luni, dar dacă nu vrea, nu se poate! În spitale, timpul este limitat. Poți să stai o săptămână sau două, în care e sedat, pentru că nu pot face față! Efectiv nu pot face față dacă sunt probleme asemănătoare fiicei mele. Sunt convinsă că nu au cum să facă față. Terapeuți nu există. E ținut pe medicație (pacientul) ca să atenueze situația de criză, dar nu ca să vindece”, povestește, cu lacrimi în ochi, femeia.
Tot ea vorbește despre suferința întregii familii. Despre cum a fost nevoită să cheme poliția, pentru că fetița ei avea droguri asupra ei, în casă și devenea volentă. Despre cum era nevoită să își vadă copilul legat de un pat de spital, și sedat, pentru că era de necontrolat.
”Tratamentul medicamentos, la fel. Nu știu cât ajută. În prima jumtate de an nu i-am dat, în a doua jumătate de an i-am dat, dar nu s-a îmbunătățit deloc. Ultima dată am apelat și la o măsură extremă. Știam că fetița mea are la ea droguri, am chemat poliția, am dus-o la spital, am internat-o, a fost legată, ultimele dăți a fost foarte rău. Crizele au fost din ce în ce mai mari. În stresul pe care l-am avut am plecat și am uitat să spun că s-ar putea să aibă la ea. Am sunat, am rugat să fie controlată, a fost găsit asupra ei un plic cu droguri. Nu știu ce se va întâmpla, dar nu știu ce să mai fac, efectiv. Nu am ajutor în țară. Toți au încercat să mă ajute cât au putut, dar efectiv nu există, legislația nu permite să se deschidă niște centre pentru minori, unde să poată fi ajutați, nu numai sedați. Să li se dea terapie, artterapie, terapie ocupațională, să fie ținuți împotriva voinței lor, pentru că sunt minori, nu au discernământ. (…) intră în nebunia asta și nu știu ce îi așteaptă. Pe lângă ei, devenim noi, părinții, și familia, codependenți cu ei. Suferim la fel de mult ca ei. Ei sunt cei care suferă cel mai mult, și apoi familia. (…)”, spune îndurerată femeia.
La final, femeia a arătat din nou că toată lumea vrea să ajute, dar soluțiile lipsesc în acest moment în țară.
Vreau să plec în străinătate, să încerc să o tratez, dar dacă ea nu vrea, nu am cum. E suficient de mare….n-am cum (…)
T0ți oamenii au încercat să mă ajute, toți sunt extraordinari, dar nu îi ajută legea. Sunt puțini oameni care se ocupă de problema drogurilor, sunt DEPĂȘIȚI DE EVENIMENTE. Și la școală am avut susținere, dar când am cerut să stea copilul acasă, ca să nu-l expun, să nu iasă afară, pentru că nu o mai pot opri, nu mai e conștiență de ceea ce face și e și violentă, nu am putut să obțin, deși Inspectoratul m-a susținut cât a putut de mult. Dar nu am putut să o țin acasă și să facă online, ca să nu ajungă în stradă și să consume din nou. Ar fi fost, poate, o soluție în primele luni. Dar acum e prea târziu, pentru că dependența e prea mare! Efectiv NU ȘTIU CE SĂ FAC!”, este strigătul de ajutor al unei mame care luptă cu dependența de droguri a fiicei ei, minore.
.jpg)
