Patru persoane au fost rănite în această dimineață după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe drum și s-a izvit într-un cap de pod. Șoferul nu a adaptat viteză într-o curbă.
Accidentul s-a petrecut la prima oră a dimineții, pe DN 14, în localitatea Brateiu.
”Din primele cercetări efectuate, polițiștii rutieri au stabilit ca un conducator auto, în vârsta de 41 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe DN14, pe direcția de mers spre Dumbrăveni, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț lovind un cap de pod și apoi răsturnându-se”, explică Luciana Balteș, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Sibiu.
În urma accidentului 4 persoane au fost rănite. O femeie de 23 de ani și un tânăr de 19 ani au suferit contuzii toracice, o femeie de 40 de ani a suferit traumatism lombar și la picior și un copil de 2 ani – multiple escoriații. Toate victimele au fost transportate la CPU Mediaș.
Polițiștii rutieri continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a condițiilor în care s-a produs accidentul.