ACS Mediaș a obținut
un succes clar în al treilea joc de pregătire din pauza competițională. Sâmbătă, formația lui Dumitru Solomon, Doru Dudiță și Dorin Roșca, s-a impus cu
scorul de 10-1 în compania echipei CS CIL Blaj. Lucian Noian, Raul Ignat și
Bogdan Jica au reușit câte o dublă, iar Alpar Birtalan, Andrei Bîrsan, Cristian
Maxim și Adrian Cîrstean au marcat fiecare câte un gol. Cu o zi înainte, medieșenii
au pierdut la limită, scor 1-0, amicalul disputat în deplasare în compania
formației de Liga a treia, ACS Târgu-Mureș. ACS Mediaș și-a aflat adversarul
din optimile Cupei României, zona Sibiu.
Fotbaliștii de
la ACS Mediaș își continuă pregătirea pentru returul de campionat care va
debuta în luna martie. La sfârșitul săptămânii trecute, jucătorii pregătiți
de Dumitru Solomon, Doru Dudiță și Dorin
Roșca, au disputat două partide de verificare în mai puțin de 48 ore. Prima dintre
acestea a avut loc la Târgu-Mureș, în compania formației de Liga a treia, ACS
Târgu-Mureș. Primul unsprezece trimis în teren la Târgu-Mureș a fost format din
Paul Florea, Bogdan Jica, Cristian Avram, Alpar Birtalan, Cristian Maxim,
Cristian Chifu, Sebastian Bîrsan, David Potor, Raul Ignat, Claudiu Morariu și
Adrian Cîrstean. Confruntarea s-a încheiat cu victoria la limită a formației
din Târgu-Mureș, scor 1-0.
Succes la scor
ACS a disputat
sâmbătă dimineața la Mediaș a treia partidă de verificare din pauza de
iarnă. Adversarul a fost de această dată CS CIL Blaj, formație care evoluează în
Liga a 4-a în județul Alba. Primul unsprezece trimis în teren de către medieșeni
în acest joc a fost Ionuț Neacșa, Cristian Maxim, Alpar Birtalan, Cristian
Avram, Gabriel Țala, David Potor, Alexandru Socaci, Adrian Șulea, Cristian
Chifu, Claudiu Morariu și Adrian Cîrstean. Formația gazdă a deschis scorul
repede în minutul 10, iar la pauză scorul a fost de 3-1. Medieșenii au mai
marcat apoi de șapte ori în actul secund, fără să mai primească vreun gol.
Astfel, scorul final a fost de 10-1 pentru ACS Mediaș. Marcatorii echipei gazdă
au fost Lucian Noian, Raul Ignat și Bogdan Jica cu câte o dublă, respectiv
Alpar Birtalan, Andrei Bîrsan, Cristian Maxim și Adrian Cîrstean, autori a câte
un gol.
Primul joc
oficial
Gruparea de pe
Târnava Mare și-a aflat adversarul din optimile Cupei României, zona Sibiu. Zilele
trecute a avut loc la sediul Asociației Județene de Fotbal Sibiu, tragerea la
sorți pentru optimile Cupei României, zona Sibiu. După ce a învins AS Atletic Păucea
în primul meci din istorie al clubului în Cupa României, ACS Mediaș va întâlni în
faza următoare a competiției AFC Tălmaciu. Partida contând pentru optimile
Cupei României, zona Sibiu, se va disputa în data de 5 martie, la
Tălmaciu. Cele două echipe s-au întâlnit și în turul de campionat din Liga a
patra. În etapa a cincea a turului, desfășurată pe 1 octombrie 2022, medieșenii
s-au impus fără drept de apel cu scorul de 17-0. De altfel, ACS ocupă primul
loc în serie, iar adversarul locul doisprezece, penultimul al clasamentului.