Anul acesta
vor fi deschise 534 apeluri de proiecte în valoare de 40 miliarde de euro.
Anul 2023
începe cu vești bune pentru comunitățile
locale. Acestea vor avea șansa
să accese fonduri europene pentru investiții și
dezvoltare. Ministerului Investițiilor și
Proiectelor Europene a făcut public un calendar predictibil și
transparent al tuturor apelurilor de proiecte care vor fi lansate anul acesta.
Conform anunțului MIPE, în 2023 vor fi deschise 534 de apeluri de proiecte,
în valoare de 40 miliarde de euro. „Este o măsură corectă și
utilă. Astfel,
fiecare primărie, fiecare autoritate contractantă, fiecare școală sau ONG care
pot aplica pentru a derula proiecte din bani europeni își pot pregăti documentele
din timp. Astfel, se vor evita probleme apărute în trecut - când mai multe
apeluri pe același domeniu se suprapuneau sau când
termenul de depunere a unui proiect era extrem de mic“, spune deputatul
Christine Thellmann.
Investiții
Printre
obiectivele urmărite la nivel național în urma lansării acestor
apeluri se numără 632 kilometri
de drumuri noi sau reabilitate, 6.977 kilometri conducte noi sau optimizate
pentru rețeaua de apă și
canalizare, 7 spitale județene
noi sau reabilitate și săli noi de clasă pentru
128.000 de elevi. De asemenea, pentru mediul de afaceri sunt pregătite 139 de
apeluri, în valoare de 6,1 miliarde de euro. În același
timp, prin PNRR vor fi investiții
pentru domeniul social, ce vizează
sprijinirea persoanelor cu dizabilități,
integrarea pe piața muncii a persoanelor din medii
defavorizate și realizarea de centre pentru vârstnici.
Mai multe
surse de finanțare
Concret,
sumele ce vor putea fi cheltuite anul acesta de către autoritățile publice
locale vin
din mai multe surse. Astfel, Politica de Coeziune 2021-2027 cu 490 de apeluri
de proiecte, în valoare de 36,4 miliarde de euro,
respectiv Planul
Național de Redresare și
Reziliență cu 44
de apeluri de proiecte, în
valoare de 4,27 miliarde de euro. „Este o șansă enormă de care se
leagă viitorul României. Cu bani
europeni, se pot face investiții
majore în România, în
domenii precum: educație, sănătate,
digitalizare, mediu, asistență socială,
dezvoltarea mediului privat, a capitalului de lucru, formarea tinerilor. Fac
apel către toate autoritățile
publice locale să consulte
acest calendar pus la dispoziție de
MIPE și să facă toate
demersurile necesare pentru a atrage cât mai
mulți bani în localitățile
din care vin, pentru că asta înseamnă administrație
liberală, investiții
pentru o viață mai
bună“, mai spune
parlamentarul medieșean.