marți, 7 februarie 2023

Publicat la 2/07/2023 05:24:00 p.m. de

„În fiecare lună, în județul Sibiu se investesc 60 de milioane de euro“

Planul Național de Redresare și Reziliență, dar și Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“ sunt folosite din plin de către autoritățile locale din județ, a transmis deputatul Christine Thellmann, în cadrul unei declarații de presă făcute la începutul acestei săptămâni. Potrivit parlamentarului liberal, un număr mare de localități, printre care și municipiul Mediaș, au depus proiecte pe care le-au și câștigat, iar acum vor putea cheltui acei bani pentru comunitățile pe care le reprezintă.


Jude
țul Sibiu valorifică din plin toate oportunitățile de finanțare a obiectivelor de investiții necesare. Astfel, au fost aprobate zeci de proiecte pentru renovări de grădinițe și școli, procurarea și montarea de panouri solare pe clădiri publice, modernizarea de cămine culturale, reabilitarea de drumuri. „Toți acești bani sunt dovada implicării autorităților locale și a interesului acestora pentru creșterea calității vieții în comunitățile lor“, spune Deputatul Christine Thellmann.
 
Exemple concrete
 
Prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sunt alocate fonduri pentru modernizarea și reabilitarea clădirilor în vederea eficientizării energetice a clădirilor. Astfel, facturile la curent la școlile din Avrig, Păuca, Săliște, Tilișca, Copșa Mică, Rășinari, Râu Sadului, Agnita și multe alte școli din comunitățile sibiene, vor fi mai mici, fără a reduce consumul. De asemenea, vor fi modernizate și clădiri ale căminelor culturale din localități precum Cristian, Săliște, Copșa Mică, Bazna și multe altele. „95.000 de locuitori din nordul județului vor fi branșați la utilități de apă și canalizare. Pe lângă aceste lucrări de modernizare și investiții, mă bucur că, la Mediaș, prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» va fi reabilitată strada Gheorghe Pop de Băsești, suma investiției fiind de 1,6 milioane de lei.
Tot prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» a primit finanțare și proiectul de reabilitare a drumului județean DJ141C- limită județul Alba Broșteni Bogatu Român intersecție DJ107B, valoarea totală fiind de 37,1 milioane de lei“, a declarat Christine Thellmann.

Obiectiv declarat

Guvernul Ciucă și-a propus ca gradul de absorbție a fondurilor europene să se ridice de la 73%, cât este în prezent, la 90% până la finalul anului. Asta înseamnă că România mai are de cheltuit 9 miliarde de euro din exercițiul financiar anterior al Uniunii Europene. „În acest moment, România are cel mai ridicat grad de absorbție al acestor fonduri. Investițiile se văd pe teren și în gradul scăzut al șomajului, mai ales în județul nostru. Crearea locurilor de muncă este poate cel mai mare beneficiu al tuturor investițiilor. În acest ritm al investițiilor, în următorii ani, județul Sibiu va deveni de nerecunoscut. Sibiul va fi un oraș și un județ plin de oportunități pentru localnici, dar și o destinație foarte frumoasă pentru toți cei care ne vor vizita“, mai spune parlamentarul medieșean.
    Trimite prin e-mail