joi, 2 februarie 2023

Publicat la 2/02/2023 04:40:00 p.m. de

Ședință de Board ACI Europe. Directorul Aeroportului Cluj despre provocările din 2023 pentru aeroporturi

 
Directorul Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, David Ciceo, a participat la cea de-a 134-a ședință de Board ACI Europe, la Bruxelles.
Directorul Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, David Ciceo, a participat în calitate de membru al Comitetului de Conducere al Consiliului Internațional al Aeroporturilor – regiunea Europa (ACI Europe), la cea de-a 134-a ședință de Board a acestui for, care a avut loc în data de 26 ianuarie 2023, în Bruxelles (Belgia).

Ședința din acest debut de an s-a concentrat asupra provocărilor din anul 2023 pentru aeroporturile membre ACI, dar și pentru restul ecosistemului de aviație civilă și anume: adaptarea activităților aviatice la actualul context sanitar post-pandemic, desfășurarea activităților de aviație civilă în contextul instabilității geopolitice est europene și a unei prefigurate crize economice, dublată de o criză a resurselor, continuarea eforturilor pentru îndeplinirea cerințelor privind politicile de mediu, implementarea de măsuri pentru creșterea rezilienței operaționale a aeroporturilor, companiilor aeriene, furnizorilor de handling precum și tratarea problematicii Schengen și a sistemului Entry Exit System (EES).

Cu ocazia acestei reuniuni, inclusiv Comisarul European pentru Transporturi, Adina Vălean a avut o intervenție în care a adus în discuție prioritățile comune ale Comisiei Europene și ale ACI Europe pentru o conectivitate aeriană sustenabilă, construită ca urmare a tratării unor provocări actuale precum: combustibilii sustenabili din aviație (SAF) și sistemul de tranzacționare a emisiilor de carbon (ETS), politica slot-urilor de aterizare/decolare pe aeroporturi și rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T).

Nu în ultimul rând reuniunea reprezentanților europeni în Board-ul ACI Europe din data de 26 ianuarie 2023 a oferit prilejul unor întâlniri informale cu parlamentarii europeni cu atribuții în Comisia de transport a Parlamentului European, printre care amintim doar două nume importante – europarlamentarul român Marian-Jean Marinescu și europarlamentarul spaniol Jose Ramon Bauza Diaz – care se regăsesc și pe lista speakerilor confirmați pentru conferința internațională de aviație Aviation-Event 2023 CLJ organizată de aeroportul clujean, pe data de 24 martie 2023.
    Trimite prin e-mail