Consiliul Județean Sibiu a organizat ieri
cea de-a IV-a ediție a Galei Sportului Sibian. Cu acest prilej au fost premiați
sportivii și antrenorii din județul Sibiu care au obținut rezultate deosebite
la competițiile naționale și internaționale în anul 2022.
La fel ca-n anii precedenți, sportivii și antrenorii din Mediaș au urcat pe podium la aproape toate secțiunile. Cele mai valoroase distincții au mers către atletele Alexandra Hudea și Iulia Mărginean, locurile 2 și respectiv 3 la categoria Sporturi Olimpice. Cele două au fost devansate în acest an de Eduard Nițu, cu performanțe de nivel mondial la patinaj viteză, sibianul de la CSM Sibiu concurând (și) pentru CSM Ploiești.
La sporturi neolimpice, primul loc a fost ocupat de Andrei Toma, de la CS IPPON Mediaș.
Sportivi medieșeni au fost pe podiumul de premiere și la categoria mențiuni, atât la sporturi neolimpice, cât și la cele olimpice, dar la TINERE speranțe.
„Între sportivii care au urcat pe scena Sălii Transilvania s-au aflat și 4 elevi ai Liceului Teoretic Axente Sever. La categoria sporturilor neolimpice au fost premiați gemenii Andrei și Mihai Toma din clasa a XII-a Filologie intensiv Engleză. Sportivii medieșeni sunt legitimați la CS Ippon Mediaș și in urmă cu un an au devenit campioni și vicecampioni mondiali la Kumite cadeți în competiția desfășurată la Forth Lauderdale din Florida (SUA).
La categoria sporturilor olimpice reprezentanții Consiliului Județean Sibiu au acordat premii celor două atlete de aur ale municipiului Mediaș, Alexandra Hudea din clasa a X-a Științe Sociale și Iulia Mărginean din clasa a XII-a Științele Naturii intensiv Engleză. Cele două sportive nu mai au nevoie de nicio prezentare, ele obținând numeroase titluri naționale și internaționale și reușind să așeze municipiul Mediaș pe harta atletismului de top.
Îi felicităm pe axentiștii noștri și pe antrenorii lor pentru rezultatele deosebite pe care le-au obținut și le dorim să păstreze municipiul Mediaș pe harta performanței indiferent de sportul practicat.“, a transmis Liceul Teoretic „Axente Sever“ Mediaș.