marți, 11 aprilie 2023

Publicat la 4/11/2023 10:11:00 a.m. de

Credite avantajoase pentru studenți, garantate de stat. Raluca Turcan: ”Sumele vor putea fi înapoiate în 10 ani, la o dobândă foarte avantajoasă” (CP)

 

Studenții pot obține credite avantajoase pentru a-și susține studiile, iar statul va garanta aceste împrumuturi, a anunțat deputatul de Sibiu, Raluca Turcan, vineri, în cadrul unei conferințe de presă.

Foto: PNL Sibiu

”Guvernul Ciucă a creat aceste programe, iar în Parlament le-am dezvoltat, le-am făcut mai integratoare și țintite! Astfel, în Comisia de Munca, la Programele #StudentInvest și #FamilyStart prin care studenții pot obține credite avantajoase pentru a-și susține studiile iar tinerii pentru a-și întemeia o familie, am crescut vârsta persoanelor eligibile de la 31 la 40 de ani și am majorat suma care poate fi contractată de la 50.000 lei la 75.000 lei. Sumele vor putea fi înapoiate în 10 ani la o dobândă foarte avantajoasă”, a explicat Raluca Turcan.

”Am eliminat risipa din bani publici – dacă legea va trece în forma votată de comisie nu se vor mai acorda credite garantate de stat pentru nunți și cumetrii”

Concret, statul garantează 80% din întreaga sumă contractată pentru tinerii care nu ar putea să acceseze un credit în lipsa unui salariu sau a unor garanții solide.

Acest program a fost lansat în luna noiembrie 2022 și până la sfârșitul anului trecut au fost contractate deja aproape 500 de credite.

Fondul Român de Contra-garantare a acordat garanții în numele și contul statului de aproximativ 18 milioane lei pentru Student Invest.

”Pentru noi, studenții care astăzi se află pe băncile facultăților reprezintă generația viitoare, căreia trebuie să îi asigurăm cadrul necesar pentru educație și pentru a putea să performeze la același nivel precum colegii lor din celelalte state europene.

În plus, sprijinim și familiile tinere să-și întemeieze o familie, să poată să-și cumpere un autoturism, o locuință sau să-și acopere anumite costuri legate de educația copiilor sau de nevoi medicale.

Nu in ultimul rând, am eliminat risipa din bani publici – dacă legea va trece în forma votată de comisie nu se vor mai acorda credite garantate de stat pentru nunți și cumetrii.

Prin acest proiect ne asigurăm că banii vor ajunge la familiile și tinerii care sunt la început de drum și au cea mai mare nevoie de un astfel de sprijin”, a mai spus Raluca Turcan.

Pentru ce se pot face aceste împrumuturi:

  • Plata taxelor de studii;
  • Plata cărților, rechizitelor;
  • Costul publicării cărților sau al studiilor de specialitate;
  • Taxa de participare la manifestări științifice și concursuri, precum și cheltuielile de transport pentru deplasări;
  • Achiziționarea de calculatoare, laptop-uri, imprimante, aplicații informatice de specialitate;
  • Plata chiriei / locurilor de cazare în căminele studențești;
  • Parte/avans din achiziția unei locuințe;
  • Cheltuieli cu transportul pentru bursele Erasmus, in baza documentelor justificative: convenție, adeverința sau alt document care atestă înscrierea în program;
  • investigații și tratamente medicale complexe recomandate de medici în cazul studenților cu probleme de sănătate.
    Trimite prin e-mail