La sfârșitul săptămânii trecute, cicliștii de la Clubul Sportiv Municipal finanțat de Primăria Mediaș, au luat parte la prima cursă pe șosea. Municipiul de pe Târnava Mare a fost reprezentat de David Doroga la Cupa Mării Negre la Ciclism, competiție aflată la ediția cu numărul 14.
Sportivul medieșean a reușit să termine cursa pe locul 4, cu timpul de oră, opt minute și 10 secunde.
Competiția Cupa Mării Negre la Ciclism Ediția a 14-a este structurată pe 3 etape și se adresează atât copiilor legitimați cât și celor amatori cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani. Prima etapă a avut loc pe 1 aprilie la Constanța, etapa a doua se va desfășura în data de 6 mai la Medgidia, iar etapa a treia va fi în data de 4 iunie la Techirghiol.