luni, 10 aprilie 2023

Publicat la 4/10/2023 12:46:00 p.m. de

Oficial. Se extinde terminalul de la Aeroportul Internațional Cluj. Investiție de 74 mil. euro!

 

Noua investiție constă în extinderea actualului terminal de pasageri plecări, atât la parterul clădirii, cât și la etajul acesteia, inclusiv prin suplimentarea numărului porților de îmbarcare destinate zborurilor interne și externe.

Foto: Facebook Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de Organism Intermediar pentru Transport, au semnat contractul de finanțare pentru realizarea proiectului „Extindere terminal pasageri plecări pe latura de nord”.

Valoarea totală a Contractului de Finanțare este 365.708.900,80 lei, din care valoarea cofinanțării Uniunii Europene este de 129.618.899 lei.

Obiectivul general al proiectului este extinderea terminalului plecări cu aproximativ 7.200 de metri pătrați și a platformei de staționare aeronave cu aproape 9.000 de metri pătrați, ceea ce va duce la creșterea capacității de procesare și a gradului de confort al pasagerilor.

Odată cu finalizarea lucrărilor, va fi optimizată gestionarea fluxului de pasageri în intervalele de timp aglomerate, în special la orele de vârf, cu desfășurarea în condiții corespunzătoare a activității aeroportuare.

„Este foarte important să pregătim creșterea de trafic ce va veni. Prin această extindere noi vom dubla suprafețele de grupare la interne și externe (…) Avem un plan coerent și considerăm că în 2040 vom ajunge la 7 milioane de pasageri. Până facem un nou terminal această extindere este foarte importantă”, a declarat David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj.

Prin această investiție se urmărește o mai bună separare fizică a fluxurilor pentru zborurile interne și internaționale, creșterea numărului de filtre de control pentru procesarea pasagerilor în orele de vârf, asigurarea unui acces facil între cele două nivele ale terminalului prin realizarea unor scări/lifturi etc.

Ce presupune investiția?

Noua investiție constă în extinderea, pe latura nordică, a actualului Terminal de Pasageri Plecări, atât la parterul clădirii, cât și la etajul acesteia, inclusiv prin suplimentarea numărului porților de îmbarcare destinate zborurilor interne și externe. Vor fi, astfel, amenajate trei noi porți de îmbarcare, din care una destinată traficului intern și două pentru cel extern. La finalul lucrărilor de construire, Aeroportul clujean va deține nu mai puțin de patru porți de îmbarcare destinate zborurilor interne și opt porți de îmbarcare pentru plecări internaționale.

Proiectul este cofinanțat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Construirea unui nou terminal de pasageri ar putea fi posibilă din anul 2025

Potrivit Directorului General al Aeroportului „Avram Iancu” Cluj, această extindere a terminalului va fi una temporară, deoarece ei speră că în anul 2025 vor începe construcția unui nou terminal de pasageri.

    Trimite prin e-mail