sâmbătă, 29 aprilie 2023

Publicat la 4/29/2023 10:58:00 a.m. de

Opt case cu valoare istorică și arhitecturală din Hoghilag și Valchid vor fi restaurate cu fonduri din PNRR

 

Primarul comunei Hoghilag, Nicu Lazăr a semnat în această săptămână la București, în prezenta Ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, un contract de 2,9 milioane lei pentru reabilitarea a opt case cu cu valoare istorică și arhitecturală din Hoghilag și Valchid. Finanțarea va veni prin PNRR, iar cele opt case vor fi introduse în circuitul turistic.

Foto: Nicu Lazăr

Opt case cu valoare istorică și arhitecturală din Hoghilag și Valchid vor fi restaurate cu finanțare obținută prin PNRR. Contractul, în valoare de 2,9 milioane de lei a fost semnat în această săptămână și, după parcurgerea tuturor procedurilor, se estimează că lucrările efective de reabilitare ar trebui să înceapă în vara acestui an.

Este vorba despre cinci case care sunt locuințe private și trei care se află în proprietatea Primăriei comunei Hoghilag. Șapte din cele opt case sunt situate în Hoghilag, iar  cea de-a opta, care la ora actuală este practic în ruină, e situată în Valchid.

”E munca echipei noastre admirabile iar beneficile acestui proiect se vor vedea și vor influența întreaga comunitate în sens pozitiv. Bineînțeles, în comună avem mult mai multe case care ar fi avut nevoie de astfel de investiții, dar din păcate doar aceste opt imobile s-au încadrat. A fost o comisie care a analizat imobilele, și cele opt au fost alese. Din comisie au făcut parte specialiști în domeniu, ca să vă dau câteva exemple: Eugen Vaida, coordonatorul prietenilor noștri de la Ambulanța pentru Monumente, domnul Ciprin Ștefan, directorul Muzeului ASTRA, directorul Direcției Județene pentru Cultură și alți specialiști”, explică Nicu Lazăr, primarul comunei Hoghilag.

Tot el explică faptul că cele opt case vechi vor fi restaurate respectându-se întocmai arhitectura originală. În acest sens există planșe și fotografii reprezentând imobilele așa cum erau ele în urmă cu zeci de ani, înainte ca proprietarii să facă anumite intervenții. Se vor face lucrări în exteriorul imobilelor și la curți, acoperișuri, jgheaburi etc.

”Toate aceste case vechi, de o frumuseșe deosebită, vor fi introduse în circuitul turistic. Ele vor putea fi vizitate de turiștii care vin în comuna noastră. Cele care sunt proprietate privată vor putea fi vizionate doar din exterior, dar turiștii vor putea intra în curte pentru a vedea cum arată o gospodărie tradițională săsească și pentru a face poze sau a servi o băutură răcoritoare oferită de gazde. Lucrurile vor sta puțin altfel pentru imobilele care sunt în proprietatea Primăriei. Acestora le vom da destinații practice, pentru a deservi comunitatea, de exemplu, ar putea fi transformate în diferite ateliere, unde să meargă și copiii de la școlile din comună”, spune Nicu Lazăr.







 

    Trimite prin e-mail