Câteva sute de elevi de școală gimnazială din Mediaș și zona de nord a județului Sibiu, au vizitat
săptămâna aceasta stațiile de tratare, respectiv epurare a apei din Mediaș ale operatorului regional
Apa Târnavei Mari. Elevii au avut ocazia să facă turul staţiiilor şi să
vadă cu ochii lor toate procesele prin care trece apa ce ajunge apoi la
robinete.
„În cadrul activităților școlare
derulate în Săptămâna
verde, Operatorul regional a primit vizita mai multor clase de elevi, la
amplasamentele sale, respectiv, Stația de Tratare a Apei și Stația de
Epurare a apelor uzate din Mediaș. În cadrul tururilor ghidate, elevii au avut
ocazia să afle de la specialiștii companiei noastre o serie de informații
legate de drumul pe care apa îl
parcurge din natură spre casele noastre și mai
apoi, din nou în natură, dar mai ales au avut ocazia să vadă cu ochii lor ce
înseamnă munca din spatele unei ape de calitate în case, dar și ce înseamnă să redai
apa ciclului natural în așa fel încât să nu
afectezi mediul înconjurător. Așa cum
am mai spus și cu
alte ocazii, ne bucură interesul elevilor și al
profesorilor, mai ales că
aceste vizite sunt prilejuri foarte bune pentru a ne prezenta activitatea, dar și
pentru a aduce în discuție o serie de teme legate de protecția
mediului, de protejarea surselor de apă și în
general, despre implicare, voluntariat și acțiune. Le mulțumim
tuturor pentru vizite și îi mai
așteptăm
pe la noi și cu
alte ocazii”, a transmis Milu Oltean, Șef Birou Relații
Publice și
Comunicare în cadrul companiei Apa Târnavei Mari.