Cu ocazia sărbătorilor pascale, în multe zone ale ţării, tradiţiile vechi
de sute de ani se mai păstrează încă. După slujba de înviere, în cartierul Moșnei,
în fiecare an, se organizează un joc de echipă numit „Ţuru”, ale cărui reguli
sunt asemănătoare cu cele ale oinei. Evenimentul este organizat din nou de către Primăria municipiului de pe
Târnava Mare.
„Ţuru” este un joc în exclusivitate de cartier ce se desfăşoară în
municipiul Mediaş din anul 1926. În cartierul Olga Bancic, puţin mai sus de
Valea Moşnei, în fiecare an de Sfintele Paşti, se adună jucători şi spectatori
care se delectează, timp de câteva ore până la masa de prânz, cu un joc
asemănător cu jocul naţional de oină. „Ţuru” se desfăşoară pe o stradă în pantă
ce reprezintă terenul de joc. De multe ori, mingea trimisă cu putere se izbeşte
de ţigle, obloane, stâlpi, poposeşte în grădini, dar nimeni nu se supără. În
acest joc câştigă echipa care stă cel mai mult la bătaie. La finalul partidei
cei care au participat la joc vor gusta din cozonaci şi celelalte mâncăruri
specifice sărbătorii Paştelui.
Manifestarea organizată de Primăria Municipiului Mediaș s-a bucurat an de
an de o participare extrem de numeroasă. La „Ţuru” sunt aşteptaţi să participe
peste 1.000 de persoane, în calitate de spectatori sau jucători. După
întreruperea cauzată de pandemia de COVID-19, duminică dimineaţa, alături de
sutele de medieşeni veniţi din toate cartierele municipiului, vor fi prezente
oficialităţi locale, conducători de instituţii şi alţi invitaţi. „Țuru, jocul tradițional al medieșenilor din
Duminica de Paști, început ca un obicei de cartier al Văii Moșnei, continuă să
rămână unul din evenimentele emblematice, pitorești și autentice ale
comunității noastre, care a atras, în ultimii ani, un public tot mai numeros,
atât localnici cât și vizitatori, notorietatea Jocului de Țuru depășind de mult
granițele localității și a județului Sibiu. Deși originea obiceiului este
îndepărtată, tradiția organizării Jocului continuă datorită implicării
Primăriei municipiului Mediaș, evenimentul ocupând un loc important în agenda
culturală a municipalității“, spun organizatorii evenimentului.
Ca și în anii
precedenți, jocul tradițional „Țuru” va fi însoțit de un spectacol de cântece
și dansuri populare. Acesta va fi susținut de interpreții Costel Popa, Emilia
Muntean, Luminița Dejan, Aurelian Suciu, Aurica Bacea, Cosmina Fulea, Bianca și
Diana Crețu, Natalia și Alin Matyas. „Primăria Municipiului Mediaș organizează în data de 16 aprilie 2023, în prima
zi a Sărbătorii Paștelui, o nouă ediție a tradiționalului Joc de Țuru, în
cartierul Moșnei. Manifestarea va debuta la ora 11:00, pe strada Stejarului
numărul 1, iar cei prezenți vor putea asista atât la tradiționala întrecere,
cât și la spectacolul de cântece și dansuri populare”, mai spun organizatorii
evenimentului.