Un autobuz electric cu o autonomie de 250 kilometri, de la o societate care comercializează astfel de mijloace de transport, intră de săptămâna aceasta în teste la Mediaș.
Noul vehicul electric completează parcul auto Meditur
care va fi alcătuit, în curând, doar din troleibuze și autobuze electrice
Conducerea Primăriei Mediaș este preocupată de înnoirea parcului de vehicule destinate
transportului public de călători. Acesta va fi asigurat în totalitate de
troleibuze și autobuze electrice.
De altfel, la finalul
anului trecut, primarul Gheorghe Roman a semnat două contracte cu fonduri europene nerambursabile în valoare de aproximativ 70 milioane de lei,
care se referă la achiziția de vehicule nepoluante și asigurarea de puncte de
reîncărcare pentru vehicule
electrice în municipiul Mediaș, dar și pentru zona de nord a
județului Sibiu. Un contract
prevede achiziția a 5 troleibuze cu emisii zero, 1 autobuz
electric și 10 stații de reîncărcare pentru autovehicule
electrice, iar cel de-al doilea achiziția a 16 autobuze
electrice, precum și 38 de stații de încărcare.