marți, 23 mai 2023

Publicat la 5/23/2023 06:24:00 p.m. de

Bustul lui Avram Iancu, dezvelit în incinta Aeroportului Internațional Cluj. Emil Boc: „Spiritul lui Iancu nu ne va părăsi niciodată”

 

Moment solemn de dezvelire a bustului lui Avram Iancu în Aeroportul Internațional Cluj. Aerogara clujeană stabilește astfel o nouă legătură între trecut, prezent și viitor, iar „spiritul lui Iancu” va permite finalizarea investițiilor de zeci de milioane de euro.

Foto: monitorulcj.ro

 

Recent, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a sărbătorit pasagerul cu numărul 1 milion în anul 2023 pentru a 12-a oară în istoria sa.

„Dezvelirea bustului lui Avram Iancu este un moment solemn pentru Aeroportul Internațional Cluj-Napoca. Suntem mândri că aeroportul poartă numele marelui erou național.

Aeroportul Internațional Cluj a avut o dezvoltare importantă.

Dacă în decembrie 2010 am reușit să înregistrăm primul milion de pasageri, anul acesta vom avea 3 milioane de pasageri.

De asemenea, avem un plan ambițios de dezvoltare, ne așteptăm ca în anul 2040 să avem 7 milioane de pasageri.

Am reușit să investim foarte mult în ultimii ani, inclusiv din fonduri europene, prin care extindem terminalul, realizăm o nouă cale de rulare, iar până la finalul lui decembrie 2023 vom finaliza investiții de 80 de milioane de euro”, a declarat directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo.

Ciceo a mulțumit profesorului Irimie Popa, membru în Consiliul de Administrație și inițiatorul acestui demers, dar și reprezentanților autorităților clujene pentru sprijin.

Bustul lui Avram Iancu este amplasat între cele două terminale ale Aeroportului și este cea de-a doua creație a sculptorului basarabean Ion Bolocan, care a realizat și bustul lui Decebal din interiorul aerogării clujene.

Aeroportul „Avram Iancu”, punte spre viitor

Prefectul Clujului, Irina Muntean, a apreciat semnificația simbolică a momentului,

„Așa cum aeroportul reprezintă poarta de intrare în Transilvania, așa momentul de astăzi este un pod de trecere de la tradițional la nou, între istorie și prezent.

Iar, după cum amintise anterior și directorul David Ciceo de investițiile în dezvoltarea aeroportului, ei bine, aceste investiții reprezintă un pod de trecere spre viitor”, a declarat prefectul Clujului, Irina Munteanu.

Edilul Emil Boc a apreciat valoarea momentului simbolic și a arătat că „spiritul lui Avram Iancu” este viu, iar faptul că suntem un stat demn în cadrul comunității europene i se datorează și eroului național.

„Dragi urmași ai lui Avram Iancu,

Trăiască duhul lui Iancu! Trăiască moțul între moți, Câmpia Libertății spune, Avram Iancu suntem toți!

În ultimă instanță, Avram Iancu ne reprezintă pe toți. Iar o națiune care nu își cunoaște trecutul, nu va avea niciodată viitor”, a declarat primarul Emil Boc, în deschiderea momentului aniversar dedicat dezvelirii bustului „Avram Iancu” în incinta Aeroportului Internațional Cluj ce poartă numele Crăișorului Munților.

„Prin acest moment, în care la Aeroportul Internațional Cluj-Napoca este dezvelit bustul lui Avram Iancu, arătăm încă o dată identitatea noastră națională”, a adăugat primarul Emil Boc.

Edilul Clujului s-a referit la pilonii societății românești – dascălul și preotul, cărora li se alătură și figura legendară a lui Avram Iancu.

„Avram Iancu îi reprezintă și pe Simion Bărnuțiu, și pe George Barițiu, și pe Horea, Cloșca și Crișan, și pe toți românii transilvăneni care în decursul secolelor au apărat cu prețul vieții existența noastră națională.

Avram Iancu este simbolul suprem al ființei noastre naționale în Transilvania, ADN-ul prin care ne-am constituit ca națiune, iar fără spiritul lui Avram Iancu astăzi n-am fi aici, în marea Țară Românească, să vorbim limba română, să avem religie creștină, și să fim o națiune demnă în Uniunea Europeană.

Acest gest simbolic de dezvelire a bustului lui Avram Iancu are o semnificație mult mai largă pentru fiecare dintre noi, pentru că reprezintă trecutul, prezentul și viitorul nostru, prin existența spiritului lui Avram Iancu”, a mai spus Emil Boc.

Primarul a amintit de proiectul administrației locale de realizare a Centrului Memorial Avram Iancu în centrul municipiului Cluj-Napoca, pentru a marca astfel perioada în care Avram Iancu și-a petrecut anii de studii în spațiul cultural clujean.

Emil Boc a notat că deși la doar câțiva kilometri de granița României războiul declanșat de Moscova în Ucraina este în plină desfășurare, putem să ne cinstim eroii și să ne uităm cu optimism la viitor.

„Sunt convins că spiritul lui Avram Iancu nu ne va părăsi niciodată”, a spus Emil Boc.

În cadrul ceremoniei de dezvelire a bustului lui Avram Iancu, Corul bisericii din Lupșa (Alba) a oferit câteva momente muzicale unice.

De asemenea, la finalul ceremoniei Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca a fost survolat de câteva elicoptere ale Bazei 71 Aeriene „General Emanoil Ionescu” Câmpia Turzii.

    Trimite prin e-mail