sâmbătă, 6 mai 2023

Publicat la 5/06/2023 01:11:00 p.m. de

FOTO VIDEO Transilvania Tango Experience, ediție aniversară, la Palatul Brukenthal din Avrig

 

Palatul Brukenthal din Avrig găzduiește în acest sfârșit de săptămână cea de-a 10-a ediție a evenimentului Transilvania Tango Experience, o întâlnire a iubitorilor de tango Argentinian din întraga țară

 




Timp de trei zile, vineri sâmbătă și duminică, aproximativ 300 de dansatori de tango majoritatea amatori, se bucură de pasiunea lor, dansul, în peisajul de basm al Palatului Brukenthal. În acest an participă la eveniment dansatori ai unor cluburi din toată țara, cum ar fi Arad, Baia Mare, Brașov, Bacău Bușteni, Constanța, Craiova, Deva, Galați, Iași, Oradea, Piatra Neamț, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara.



”Este practic prima ediție a întâlnirii noastre după pandemie și suntem plăcut surprinși că lumea a venit în număr atât de mare. Tangoul Argentinian este un dans atât popular pentru că nu se bazează pe coregrafie. Este practic un dans în care cei doi parteneri învață să comunice între ei prin limbajul corpului.



Iar această locație, Palatal Brukenthal din Avrig este una deosebit de versatilă, care ne permite să organizăm mai multe evenimente în paralel. Astfel de exemplu, în sala mare dansează avansații, iar în cort desfășurăm cursuri pentru începători, așadar, dacă cei care doresc să învețe să danseze tango argentinian, sunt bineveniți în acest sfârșit de săptămână la Avrig”, explică Ioana Lascu, din cadrul Asociației Compania de Tango Cluj, organizator al evenimentului.



Prima ediție a evenimentului Transilvania Tango Experience s-a desfășurat la Palatul Brukenthal din Avrig în 2013, la inițiativa cluburilor de tango Argentinian din Brașov, Sibiu și Cluj. Atunci au participat la eveniment aproximativ 150 de persoane, iar la ediția din acest an organizatorii se așteaptă ca numărul participanților să depășească 300. Cei mai tineri dansatori au în jur de 20 de ani, iar cel mai vârstnic – 70 de ani.







    Trimite prin e-mail