1682 de contoare de branșament din orașul Agnita vor fi
înlocuite cu contoare inteligente, în cadrul lucrărilor de reabilitare și
extindere a rețelelor de apă.
Una
dintre componentele contractului, aflat în derulare, ATM-CL-05 „Extindere și
reabilitare rețele de apă și de canalizare, conducte de aducțiune și gospodării
de apă în Orașul Agnita și comunele Bârghiș și Alțâna, județul Sibiu”, din
cadrul proiectului major „Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de
apă și apă uzată în regiunile Mediaș, Agnita și Dumbrăveni, județul Sibiu”,
este reprezentată de operațiunea de înlocuire a 1682 de contoare de branșament,
care în prezent deservesc clienții din orașul Agnita, cu contoare inteligente,
care permit transmisia la distanță a indexului.
Instalarea
acestui tip de contoare le va aduce clienților din orașul Agnita o serie de
beneficii: preluarea indexului se va face cu acuratețe, reflectând consumul
realizat; totodată este eliminat disconfortul creat clienților prin acțiunea de
citire a contorului de către reprezentanții Operatorului și nu mai implică
prezența fizică a clientului la domiciliu, pentru preluarea indexului; nu mai
este necesară preluarea și transmiterea indexului de către client. În același
timp, prin capacitatea de transmitere automată a unor seturi de date legate de
consum, acest tip de contor previne eventualele pierderi de apă pe instalațiile
interioare, acestea fiind depistate mult mai repede, prin permanenta analiză a
datelor.
Operațiunea de înlocuire a contoarelor
clasice de branșament cu contoare inteligente se va face etapizat, în baza unui
program de execuție, stabilit de comun acord împreună cu antreprenorul, care va
derula efectiv lucrările. Zonele și străzile pe care se va derula operațiunea
de înlocuire a contoarelor vor fi comunicate în prealabil, specificându-se clar
durata intervenției.
Antreprenorul
acestor lucrări este S.C. PRO HART GROUP S.R.L. , iar echipele care vor desfășura
operațiunea vor avea un program de lucru de luni până vineri, între orele 08.00
– 17.00.
Având
în vedere că este vorba despre o operațiune care se va derula de multe ori
pe domeniul privat, facem precizarea că
personalul antreprenorului se va legitima și va purta echipament de lucru cu
însemnele firmei. Totodată, subliniem faptul că schimbarea contorului nu
implică niciun fel de costuri pentru clienți, operațiunea fiind suportată în
totalitate de către operatorul regional S.C. Apa Târnavei Mari S.A., prin
proiectul cu finanțare europeană derulat la nivel regional.
În
prima fază, lucrările de înlocuire a contoarelor de branșament din orașul
Agnita vor începe în data de 31 Mai 2023, pe străzile Avram Iancu, 1 Decembrie
și Mihai Viteazul, lucrările pe străzile menționate urmând a se finaliza până în
data de 15 August 2023.
Pe
parcursul derulării operațiunii de înlocuire contoare vom reveni periodic cu
informări asupra zonelor în care se va interveni, astfel încât clienții să fie
informați asupra perioadelor în care lucrările vor viza zona lor de reședință
sau zonele în care au diferite proprietăți / puncte de consum.
Clientul
nu are niciun fel de obligație de plată. În cazul lucrărilor pe domeniul
privat, facem apel la înțelegerea clienților, pe care îi rugăm să fie
cooperanți și să ne acorde sprijin pe durata operațiunii.
Pentru
a ne semnala diferite situații cu caracter deosebit, sau pentru a solicita
informații, clarificări sau pentru a verifica prezența echipelor de lucru în
teren, vă recomandăm să ne contactați la numerele de telefon: Florin Rusu - Șef
Sucursala ATM Agnita – 0745 114 674 și Mihai Iridon – Reprezentant Antreprenor –
0771 454 269 .
Lucrările
vor crea un anume grad de disconfort, de aceea ne cerem scuze și vă mulțumim
pentru înțelegere, asigurându-vă că toate lucrările sunt realizate pentru
creșterea gradului de confort al clienților. În cazul întreruperilor furnizării
apei, ca urmare lucrărilor programate pentru înlocuirea contoarelor de
branșament, clienții din zonele afectate vor fi anunțați cu cel puțin 24 ore
înainte, prin publicarea de anunțuri pe website-ul www.apatarnavei.ro și pagina
de Facebook a companiei, cât și în presa regională. Cu toate acestea, apariția
unor avarii pe rețeaua publică de alimentare cu apă nu poate fi prevăzută și
este însoțită, de regulă, de întreruperea imediată a furnizării apei. În
consecință, în astfel de situații, anunțarea întreruperii furnizării apei este
ulterioară sistării efective a alimentării cu apă.
Compania
APA TÂRNAVEI MARI face eforturi susținute pentru a anunța și remedia cât mai
operativ avariile, în scopul informării utilizatorilor asupra zonei afectate și
orei estimate pentru reluarea serviciului, la parametri normali.
Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional
Infrastructură Mare 2014-2020