miercuri, 17 mai 2023

Publicat la 5/17/2023 06:25:00 p.m. de

O tânără din Mureș, care lucrează într-o multinațională în Cluj-Napoca, pasagerul 1 milion pe Aeroportul Internațional Cluj

 

O tânără din Mureș, care lucrează într-o multinațională în Cluj-Napoca, pasagerul 1 milion pe Aeroportul Internațional Cluj.

Foto: monitorulcj.ro

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a sărbătorit, miercuri, pentru a 12-a oară în istoria sa, pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2023 cu o lună mai devreme comparativ cu 2022 și cu o săptămână mai repede decât în 2019. Atingerea primului milion de pasageri înregistrat, în prima jumătate a anului 2023, reprezintă un reper deosebit de important pentru aeroport dar și pentru regiunea pe care o deservește.

Prima dată când Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a reușit depășirea pragului de 1.000.000 de pasageri înregistrați într-un an calendaristic a fost în luna decembrie a anului 2010, iar de atunci, cu excepția anilor 2012 și 2020, în fiecare an a existat această posibilitate de a marca reușita și excelența operațiunilor aeroportuare printr-un moment aniversar celebrat împreună cu pasagerii și partenerii aeroportului clujean.

Pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2023 a fost transportat în acest an de către operatorul aerian Lufthansa pe zborul LH 7437 de la Munchen la Cluj-Napoca.

Norocosul pasager a fost selectat și premiat în cadrul unui moment festiv organizat odată cu sosirea aeronavei, în prezența reprezentanților aeroportului și ai companiei aeriene și reprezentanților autorităților locale.

Pasagerul 1 milion este Timea Nagy, o tânără originară din județul Mureș, dar care lucrează de 12 ani în Cluj-Napoca. În prezent, ea lucrează ca team leader într-o multinațională din Cluj-Napoca. Ea a primit din partea companiei aeriene Lufthansa un voucher în valoare de 300 de euro.

„E o onoare să fiu aici, am venit dintr-o delegație, când mi-am auzit numele am crezut că sunt probleme cu bagajul meu. Vă mulțumesc, sunt onorară și sper cât mai multe călătorii să pornească aici din Cluj”, a spus tânăra.

Potrivit directorului Aeroportului Internațional Cluj, David Ciceo, Lufthansa este cea mai importantă companie pentru conectivitate pentru aeroportul clujean.

„Aniversarea pasagerului cu numărul 1 milion este deja un eveniment simbol al Aeroportului Internațional Cluj pe care îl celebrăm cu entuziasm în fiecare primăvară. Ne bucurăm că anul acesta îl sărbătorim mai devreme decât în anul 2022 și chiar mai devreme decât în anul 2019, considerat cel mai bun din istoria aeroportului. Depășirea acestui prag semnificativ de pasageri este o dovadă a unei munci continue a tuturor celor implicați în dezvoltarea și modernizarea aeroportului. Mulțumim tuturor pasagerilor care au ales ca punct de plecare sau sosire aeroportul nostru făcând posibilă această aniversare și suntem încrezători că până la finalul anului vom depăși pentru prima dată în istoria aeroportului clujean pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați într-un an calendaristic”, a spus David Ciceo, directorul aeroportului clujean.

Ciceo a adăugat că anul acesta aeroportul are proiecte în valoare de 90 de milioane de euro, din care peste 50% fonduri europene. „Începem săptămâna viitoare lucrări la extinderea terminalului. Anul viitor vom prezenta foarte multe îmbunătățiri. Lucrăm la digitalizare. Confortul pasagerului e o preocupare constantă a aeroportului”, a adăugat Ciceo.

„Doresc să felicit Aeroportul Internațional Cluj, în numele Lufthansa Group, pentru performanța de astăzi. Prin eforturile noastre comune, vom continua să oferim cât mai multe opțiuni de călătorie pasagerilor noștri care călătoresc din Cluj-Napoca către Frankfurt sau Munich, atât în scopuri turistice, cât și de afaceri. Suntem încântați să sărbătorim împreună această bornă simbolică de 1 milion de pasageri. Lufthansa va continua să ofere până la 25 de zboruri săptămânale cu plecare din Cluj-Napoca, cu legături optime de zbor pentru mai mult de 300 de destinații din rețeaua de zbor a Lufthansa Group. Sper să ne vedem la anul și mai devreme. Mulțumesc câștigătoarei că a acceptat premiul și să se bucure de plecări din Cluj. Sperăm să aniversăm mai mult de 15 ani și să raportăm creșteri și tot mai mulți pasageri”, a declarat Monica Dobruțchi, Marketing Manager Lufthansa Group Romania.

Evenimentul a adus în prim plan zborurile Lufthansa spre Munchen și Frankfurt-Main, consolidând legătura aeriană între Transilvania și Germania și mai departe către numeroase destinații europene și internaționale.

Compania aeriană Lufthansa este una dintre cele mai mari companii aeriene din lume. În prezent, Lufthansa operează zboruri din/către 218 aeroporturi din 73 de țări. Primele zboruri Lufthansa spre Munchen au debutat în anul 2008 de pe Aeroportul Internațional Cluj, iar de atunci se bucură de un real succes. De asemenea, din 2017 au fost introduse pe aeroportul clujean și zborurile spre Frankfurt-Main, cel mai mare hub aerian al companiei Lufthansa.

Rețeaua de rute a Aeroportului Internațional Cluj oferă în prezent peste 45 de destinații regulate spre 20 de țări din Europa și Orientul Mijlociu, precum și o varietate de zboruri charter spre cele mai importante destinații turistice.

    Trimite prin e-mail